main logo
1793

O secție de la Spitalul Clinic de Psihiatrie, renovată capital după 28 de ani

Secția pentru tratament prin constrângere cu supraveghere obișnuită a Spitalului Clinic de Psihiatrie a fost renovată capital după 28 de ani, cu sprijinul financiar al Ministerului Sănătății.

O secție de la Spitalul Clinic de Psihiatrie, renovată după 28 de aniFoto: ms.gov.md

Potrivit unui comunicat de presă, pacienții și personalul care activează în secție vor avea parte deja de un mediu confortabil, fiind reparate saloanele, sufrageria, sala de reabilitare, blocurile sanitare etc. Totodată, au fost schimbate sistemele de încălzire și ventilare, transmite Știri.md.

Pentru modernizarea secției au fost alocați 3.739.000 de lei.

De asemenea, în această secție și alte două au fost instalate pentru prima dată sisteme de videoconferințe, care să permită pacienților să participe de la distanță la ședințele de judecată. 

Pentru procurarea echipamentelor, ministerul a oferit instituției aproximativ 145.000 de lei.

În total, în anul 2023, Ministerul Sănătății a alocat Spitalului Clinic de Psihiatrie 6,5 milioane de lei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării