O moldoveancă, profesoară de limbi străine în Coreea de Sud
Ludmila Vîzdoagă (47 de ani) a ajuns în Coreea de Sud în vara lui 2005, după jumătate de an de relație online cu actualul ei soț. Acolo, a început să predea engleză, rusă și română, activând și ca traducătoare. Face asta până în prezent, prezentând, totodată, R. Moldova la diverse evenimente.
Foto: Courtesy Images„Prima perioadă, să ies afară, în oraș, era o traumă”, povestește Ludmila. Cu 19 ani în urmă, Coreea de Sud era o țară omogenă, iar emigranții din Europa nu reprezentau decât o fracțiune mică din totalul acestora, dominat de asiatici. Respectiv, o față ca a ei atrăgea atenția imediat, transmite Știri.md cu referire la moldovaeuropalibera.org.
„În Moldova, eram o persoană obișnuită, iar aici, oamenii se uitau lung, mă urmăreau cu privirea, uneori, se și ciocneau unul de altul. Nu exagerez. Deci, înainte de o banală ieșire la magazin, deschideam fereastra să văd dacă este lume pe stradă”, își amintește ea.
Primii pași spre adaptare și sprijinul familiei
Au urmat alte două șocuri. Primul: așteptările comunității că va asimila totalmente tradițiile și cultura locală. „Nu conta de unde vii, cine ești, ce-ți place. Dacă te-ai măritat cu un coreean, trebuia să devii coreeancă”, spune ea.
Al doilea: o ierarhie a naționalităților. „După perioada colonială japoneză, războiul civil și dictaturile care au urmat, sprijinul oferit de Statele Unite pentru democrație a făcut ca americanii să fie priviți cu o considerație deosebită. În acest clasament, americanii erau urmați de coreeni, alte naționalități și, într-un final, de japonezi”, avea să observe Ludmila.
Citește continuarea pe moldovaeuropalibera.org.
