O femeie a rămas fără apartament din cauza unui credit neachitat la timp

În anul 2003 reclamantei i s-a oferit un credit bancar, însă ea nu a putut să-și onoreze obligația contractuală de returnare a acestuia, transmite Știri.md cu referire la bizlaw.md.

O persoană (A.) a acceptat să-i plătească creditul reclamantei cu condiția de a semna un contract prin care reclamanta se angajează să-i vândă lui A. apartamentul său în calitate de garanție pentru achitarea creditului. A. promisese că nu va înregistra contractul la autoritățile locale și că îl va anula după restituirea datoriei, însă, după semnarea contractului, A. a vândut apartamentul altei persoane (L.).

În cadrul unui litigiu cu privire la acțiunile lui A., reclamanta l-a împuternicit pe D. să o reprezinte în fața instanțelor naționale de judecată.

În 2008 Judecătoria Râșcani a adoptat o hotărâre în favoarea reclamantei și a declarat nule contractele dintre reclamantă și A., dar și dintre A. și L. Hotărârea a fost menținută de către Curtea de Apel Chișinău. A. și L. au depus cereri de recurs. Reclamanta a declarat că nu fusese informată despre aceste recursuri și nu a avut posibilitatea să-și exprime poziția asupra acestora. Potrivit reclamantei, ea nu ar fi primit nicio citație de a se prezenta în fața Curții Supreme de Justiție.

Potrivit Guvernului, D. a participat la ședințele Curții Supreme din 6 și 20 mai 2009. În ambele cazuri, ședințele au fost amânate, iar reprezentanții au semnat citațiile pentru ședințele ulterioare. La ședința din 20 mai 2009, D. a semnat că fusese informat despre stabilirea ședinței pentru data de 3 iunie 2009.

În data de 3 iunie 2009 Curtea Supremă de Justiție a casat deciziile instanțelor inferioare și a adoptat o nouă decizie prin care a acceptat acțiunea lui A. și L. și a respins acțiunea reclamantei.

Reclamanta s-a plâns în fața Curții că prin casarea deciziilor instanțelor inferioare, în absența sa, Curtea Supremă de Justiție i-ar fi încălcat drepturile garantate de Articolul 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, ea s-a plâns că în rezultatul deciziei Curții Supreme de Justiție și-a pierdut apartamentul, fiindu-i încălcate drepturile garantate de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

În fața Curții, reclamanta a susținut că ea încetase raporturile contractuale cu D. după adoptarea deciziei instanței de apel și că D. a fost împuternicit să o reprezinte doar în fața instanțelor de fond și de apel.

Reclamanta a mai menționat că nu știa despre recursul pendinte în fața Curții Supreme și că, dacă ar fi știut, ar fi angajat un nou avocat.

Guvernul a susținut că reclamanta a fost reprezentată în toate instanțele de către D. și a solicitat Curții să respingă cererea ei ca fiind abuzivă în baza Articolului 35 § 3 din Convenție, deoarece reclamanta nu informase Curtea despre acel detaliu important.

În orice caz, Guvernul a considerat că reclamanta fusese reprezentată corespunzător în fața Curții Supreme.

Curtea a reținut că D. fusese împuternicit să o reprezinte pe reclamantă în toate instanțele naționale.

De asemenea, Curtea a reținut că reclamanta nu invocase anterior că avocatul ei nu ar fi fost calificat să o reprezinte, deși el nu deținea licență de avocat. Cu privire la încetarea raporturilor contractuale cu D., Curtea a notat că reclamanta ar fi putut – fie personal, fie prin intermediul altui avocat – având la dispoziție cinci luni după emiterea deciziei instanței de apel, să verifice existența unei cereri de recurs.

Ținând cont de faptul că reclamanta nu a notificat nicio instanță de schimbarea reprezentantului și D. a reprezentat-o în instanța de fond și apel, Curtea Supremă nu avea motiv să verifice, ex officio, dacă reclamanta continua să fie reprezentată de către D.

Respectiv, Curtea a constatat că reclamanta și, respectiv, reprezentatul său au fost citați corespunzător pentru ședința din 3 iunie 2009, iar absența lor nu a reprezentat un impediment pentru a examina cauza.

Prin urmare, Curtea a respins acest capăt de cerere, ca fiind vădit nefondat, în baza Articolului 35 § 3 (a) și 4 din Convenție. În privința celuilalt capăt de cerere, ținând cont de materialele în posesie și de constatarea sa cu privire la plângerea în baza Articolului 6 § 1, Curtea a constatat că nu a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor la aceasta, respingându-l în baza Articolului 35 § 3 (a) și 4 din Convenție.

Rezumatul deciziei a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.