main logo
1719

O familie din Moldova s-a întors acasă și a deschis o afacere la Palanca

Au muncit din greu pe croazieră, și-au cumpărat o casă mare la Chișinău, dar s-au întors la rădăcini. Vorbim despre soții Aramă, care au pus pe roate o afacere, pornită de la o casă bătrânească acoperită cu stuf din satul natal.

O familie din Moldova s-a întors acasă și a deschis o afacere la PalancaFoto: Captură video

Acum au o pensiune turistică de toată frumusețea, amenajată în stil tradițional, care se află pe malul bătrânului Nistru, la Palanca, Ștefan Vodă, transmite Știri.md cu referire la tv6.md.

Zaharia și Tatiana Aramă au fost profesori la o școală din Chișinău și, ca multe alte familii de bugetari, abia de mai puteau lega tei de curmei. Astfel că, într-o zi, și-au pus visele în valiză și au pornit în lumea mare. Au lăsat acasă doi copii, iar după ani de muncă pe o croazieră, au înțeles că nu pot trăi departe de locul unde le-au rămas rădăcinile.

Zaharia Aramă, proprietar pensiune: „Mi-am dat seama că sunt moldovean sau, mai bine zis, țăran, pentru că tot timpul m-a atras patria”.

Întors la baștină, cuplul a cumpărat o casă bătrânească, lăsată în paragină, din satul de baștină Palanca, Ștefan Vodă. Au renovat-o cum au putut, i-au dat o nouă viață, iar acum aceasta este una dintre cele mai frumoase pensiuni turistice din zonă.

Zaharia Aramă, proprietar pensiune: „Sunt oale franțuzești de la frații Richer. Am fost într-un sat unde un cuplu le vindea, nu mai avea nevoie de ele. Făceau o cărărușă. Pe ei i-a rupt râsul pentru că ei le-au scos de pe casă, iar noi am hotărât să le punem pe casă”.

Pensiunea este acum ca o ladă plină cu zestre. Peste tot amintește de veșnicie, cea care s-a născut la sat, vorba poetului. Tavanele din lut și decorul rustic dau un farmec aparte camerelor de cazare. Peste tot vezi laițe, covoare vechi țesute manual, broderii în loc de tablouri, prosoape și tot felul de obiecte ce poartă o încărcătură istorică.

Zaharia Aramă, proprietar pensiune: „Aici avem un aparat de făcut țuică și cufărul pe care l-au adus vecinii. După cum vedeți este micuț, neobișnuit, este lucrat frumos”.

Baza turistică și-a deschis larg ușile cu puțin timp înainte de pandemie, așa că a reușit să fie vizitată de doar câteva zeci de oameni, spun proprietarii. Odată cu revenirea la normalitate, gospodarii speră că le vor trece pragul atât turiști locali, cât și cei străini.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării