O expoziție unică de icoane va fi inaugurată la Muzeul de Istorie
Pe 22 februarie, la Muzeul Naţional al Istoriei Moldovei se va deschide o expoziţie unică de icoane pictate pe capacele de cutii de muniţie de către artiştii din Kiev, Alexandr Klimenko şi Sonia Atlantova.

Potrivit Infotag.md, expoziţia este organizată în colaborare cu Institutul Polonez din Bucureşti, în parteneriat cu Ambasada Poloniei din Chişinău, cu sprijinul Ambasadei Ucrainei şi este dedicată aniversării a doi ani de la începutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, transmite Știri.md.
Klimenko şi Atlantova au început să picteze icoane pe capacelele de cutii de muniţie încă din 2014, în răspuns la prima agresiune militară a Rusiei împotriva Ucrainei.
„Această abordare foarte originală şi expresivă a impresionat foarte mult spectatorii încă de la început. Proiectul uneşte două lucruri care la prima vedere par imposibil de îmbinat: icona - şi cutia de muniţie, moartea - şi viaţa. Prin intermediul lucrărilor noastre, vrem să transformăm moartea, simbolizată de cutia de muniţie, în viaţă, în cultura ucraineană tradiţional simbolizată de icoană”, a spus Klimenko.
Scopul principal al artiştilor ucraineni este de a vinde icoanele şi de a dona banii strânşi în scopuri caritabile pentru persoanele afectate de război.
Icoanele prezentate la expoziţie călătoresc în întreaga lume, fiind expuse în 19 ţări şi în peste 150 de locaţii, inclusiv Parlamentul European, în prezent.