main logo
557

O delegaţie rusă a participat la deschiderea unui muzeu în Transnistria

O delegaţie din Rusia, condusă de reprezentantul special al Dumei de Stat a FR pentru migraţiune şi cetăţenie, Konstantin Zatulin, a venit în Transnistria pentru a participa la deschiderea muzeului de băuturi pentru cosmonauţi.

O delegaţie rusă a participat la deschiderea unui muzeu în Transnistria

Potrivit agenţiei Infotag cu referire la site-ul Preşedintelui autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, el s-a întâlnit în ajun cu delegaţia rusă, exprimându-şi convingerea că vizita în Transnistria va fi interesantă, transmite Știri.md.

Liderul de la Tiraspol le-a vorbit oaspeţilor despre "multinaţionalitatea poporului transnistrean", care, potrivit lui, este "o parte integrantă a lumii ruse".

La rândul său, Konstantin Zatulin a menţionat că ruşii "se interesează de soarta concetăţenilor care trăiesc în Transnistria şi de cea a statului în ansamblu".

"Suntem obligaţi să garantăm că oamenii care locuiesc în Transnistria vor fi liberi în alegerea şi autodeterminarea lor, îşi vor construi viaţa, inclusiv cea socială, politică şi de stat, după cum consideră de cuviinţă. Pe asta insistăm", a spus el.

Potrivit lui, delegaţia include cosmonauţii Alexandr Ivancenkov, Musa Manarov, Anatolii Arţebarski, Serghei Treşcev, precum şi Vladimir Tomciuk, care, mai bine de trei decenii, a lucrat la cosmodromul Baikonur. Agenda include vizite la întreprinderile industriale din Transnistria şi nu doar la cele din industria vinicolă. Oaspeţii speră să afle despre economia republicii, să evalueze potenţialul ei industrial şi propunerile de investiţii. De asemenea, este planificat vizitarea obiectivelor cultural-istorice.

Deputatul transnistrean, directorul fabricii de vinuri şi divinuri "KVINT", Oleg Baev, la invitaţia căreia a venit delegaţia, a menţionat că delegaţia mai include medici, biologi şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din FR. Galina Necitailo, de exemplu, a participat la crearea balsamului "Sănătate", cunoscut astăzi în întreaga lume drept "Cosmic". 

Reţeta a fost elaborată pentru reabilitarea astronauţilor după zbor. Serghei Bronnikov, originar din Tiraspol, reprezintă Institutul rus al compuşilor macromoleculari. 

Antreprenorul Dmitri Ostrovar este unul dintre cei datorită cărora a fost restaurat MiG-15, cu care au zburat Iurii Gagarin şi Valentina Tereşkova. Rudolf Kilman este un specialist german care a ajutat la plantarea a 1,5 mii de hectare de podgorii transnistrene.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării