Numărul locurilor de muncă, în creștere: Topul domeniilor cu angajați
Republica Moldova a înregistrat, în anul 2024, cel mai ridicat nivel al numărului mediu de salariați din ultimii 13 ani. Totodată, anul trecut aveam pe piața muncii cu peste 10.000 de persoane mai mult comparativ cu anul 2021.

Datele Biroului Național de Statistică (BNS) arată că numărul salariaților constituia, la sfârșitul anului trecut, 740,9 mii de persoane, în creștere cu 1% sau cu 7,6 mii de persoane față de sfârșitul anului 2023, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„Numărul angajaților a crescut constant, semn că încrederea în economie revine, iar locurile de muncă devin mai stabile și mai accesibile. (...) Planul de Creștere Economică, susținut de Uniunea Europeană, este instrumentul prin care vom accelera acest progres”, a declarat Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Menționăm că, în 2024, din numărul mediu total de salariați, 76,1% erau angajați în sectorul real al economiei.
Cele mai multe persoane munceau în următoarele domenii: comerț cu ridicata și cu amănuntul – 18%, industrie – 15,7% și învățământ – 14,3%.
Câștigul salarial mediu lunar brut în sectorul bugetar a constituit, în 2024, peste 11.900 de lei, iar în sectorul real – mai mult de 14.600 de lei.
Potrivit BNS, la sfârșitul anului 2024 erau înregistrate 29,7 mii de locuri de muncă vacante, ceea ce constituia 3,9% din numărul total al locurilor de muncă.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a anunțat recent că, în primele șase luni ale anului 2025, a ajutat peste 11.000 de persoane să-și găsească un loc de muncă.