Norvegia a desemnat un atașat al apărării acreditat pentru R. Moldova
Regatul Norvegiei l-a desemnat pe căpitanul Forțelor Navale, Sten Richard Larsen, în calitate de atașat al apărării acreditat pentru Republica Moldova.

Ieri, 6 mai, în prezența șefei Biroului Ambasadei Regatului Norvegiei la Chișinău, Kamilla Kolshus, oficialul a fost prezentat ministrului apărării Anatolie Nosatîi. La întrevedere a participat și atașatul adjunct, locotenent-colonel Tommy Andre Johansen, transmite Știri.md.
Ministrul Nosatîi i-a felicitat pe cei doi cu prilejul numirii în funcție, exprimându-și încrederea că experiența vastă pe care o dețin va contribui la impulsionarea relațiilor de colaborare dintre instituțiile de apărare ale Republicii Moldova și Regatului Norvegiei.
Oficialul a apreciat deschiderea părții norvegiene pentru dezvoltarea unei cooperări bilaterale sustenabile în domeniul apărării, în contextul consolidării rezilienței naționale la provocările actuale, precum și alinierii acesteia la valorile și standardele europene.
În cadrul discuțiilor, părțile au abordat subiecte cu privire la situația regională de securitate, prioritățile de cooperare cu partenerii externi la nivel bilateral și multilateral, principalele realizări în cadrul parteneriatului, precum și perspective de aprofundare a dialogului.