main logo
5228

Noi detalii despre minora care a fost violată și aruncată de la balcon: Era orfană de la 10 ani

Acum două săptămâni, un caz cutremurător a zguduit opinia publică. O minoră de 16 ani a fost aruncată de la balconul etajului şapte al unei clădiri din capitală, după ce atât ea, cât şi prietena ei ar fi fost violate de şase indivizi.

Noi detalii despre minora care a fost violată și aruncată de la balconFoto: Jurnal de Chisinau

Adolescenta a decedat peste o săptămână pe patul de spital. Ofiţerul de presă al Institutului de Medicină Urgentă din Chişinău a informat jurnaliştii că familia fetei ar fi cerut presei să-i fie respectat dreptul la intimitate. Minora însă este orfană. 

Puţinele rude, o mătuşă şi concubinul ei, au ajuns la spital când tânăra era deja moartă, pentru a ridica corpul neînsufleţit al acesteia. 

Nu au avut niciun mesaj pentru presă.

Cine au fost persoanele misterioase care au vegheat dacă îşi va reveni ori nu din comă adolescenta? Şi, dacă e adevărat că ar fi practicat prostituţia, aşa cum a scris presa cu trimitere la surse din cadrul anchetei, cine sunt persoanele care au exploatat-o sexual şi de la ce vârstă? 

Sunt câteva întrebări la care reporterii Jurnal de Chișinău au aflat răspunsul în articolul care urmează.

"Am trecut pragul casei părinteşti a Zinaidei Ţ. la începutul acestei săptămâni. Ne aşteptam să găsim o familie prosperă, după ce am văzut la TV apartamentul modern pe care îl închiria minora în Chişinău şi am aflat că „familia” ar fi cerut discreţie în abordarea cazului. Ne-a întâmpinat mătuşa fetei, Ludmila, o femeie slab văzătoare de 52 de ani, invalidă de gr. II, şi concubinul ei, Vitalie. În curte se mai aflau câţiva vecini. Era a patra zi după înmormântare. În mijlocul unei verande cu pereţi cu tencuiala decojită, cu pervazuri acoperite cu vase murdare, se afla o masă de lemn plină de jeg. Alături, pe podea, câteva butelii cu vin negru şi o mulţime de chiştoace. Ne-a izbit mirosul de igrasie, băutură şi de fum de ţigară", se arată în articol.

„Cumătra Olga”, o vecină, a părăsit în grabă casa: nu doreşte să comenteze moartea finei sale, Zinaida. Alt vecin s-a mutat pe un scaun la soare, de unde ne arunca din când în când câte o privire plictisită şi nerăbdătoare. 

Doamna Ludmila a confirmat că aceasta este casa părintească a Zinaidei, nepoata sa.

Aflăm că fata a avut o copilărie grea. Şi-a pierdut tatăl, bolnav de tuberculoză, în 2010. În 2013, a decedat şi mama acesteea. 

Odată, după ce ar fi consumat în exces băuturi alcoolice, femeia ar fi căzut şi a decedat în urma unei lovituri la cap. 

„Zinaida a crescut sub ochii noştri”, spune mătuşa fetei. 

„O ţin minte de pe când era atâtica”, intervine concubinul femeii, arătând că ştie fata de pe când aceasta îi ajungea la genunchi.

La vârsta de 11 ani, după moartea mamei sale, Zinaida a fost luată din mediul nociv, care era şi un focar de tuberculoză, şi a fost plasată de autorităţi la Centrul ftiziopneumologic de reabilitare a copiilor din Târnova, Donduşeni.

Citiți mai mult pe Jurnal de Chișinău.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării