main logo
2814

Muzicieni din cinci țări i-au adus un omagiu lui Beethoven la Sala cu Orgă

Șaizeci de tineri muzicieni din cinci țări au evoluat la Sala cu Orgă în cadrul unui concert de excepție dedicat pianistului și compozitorului german Ludwig van Beethoven. După o perioadă intensă de pregătiri, tinerii au fost ghidați de dirijorul britanic Benjamin Ellin, oferind publicului o experiență muzicală memorabilă.

Muzicieni din 5 țări i-au adus un omagiu lui Beethoven la Sala cu OrgăFoto: moldova1.md

Pentru unii dintre tineri, acesta a fost primul concert simfonic de o asemenea amploare. S-au pregătit zile la rând ca să ofere un moment cu adevărat special. Au interpretat, la mai multe instrumente, trei lucrări celebre ale lui Beethoven: Uvertura Coriolan, Simfonia nr. 7 și Triplu concert în Do major pentru vioară, violoncel și pian, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

„Este pentru prima dată când cânt în Chișinău alături de Orchestra de Tineret. Ne-am pregătit intens, au fost patru zile de repetiții intense.”

„Ne pregătisem părțile înainte de proiect și am avut o săptămână minunată în Ivancea, pregătind programul pentru concertul de astăzi.”

„Colaborez cu Orchestra de Tineret de 12 ani. Simfonia numărul 7. Eu tot pentru prima dată o cânt, deși concertez cu multe orchestre.”

Spectatorii au fost impresionați de prestația tinerilor.

„Am trăit emoțiile pe care le-au trăit acei de pe scenă și mi-a părut bine că am fost aici.”

„Știți, clasicii sunt foarte greu de interpretat și mai ales creațiile lui Beethoven. Ei s-au prezentat la un nivel înalt.”

Tinerii au concertat sub bagheta dirijorului britanic Benjamin Ellin.

„Este prima mea experiență. Sunt încântat să particip pentru prima dată la acest concert. Sunt niște muzicieni minunați. Este greu, pentru că totul este nou, inclusiv eu. Nimeni nu mă cunoștea până acum câteva zile. N-am mai fost niciodată aici. Orchestra este nouă, chiar dacă unii se cunosc între ei”, spune dirijorul Benjamin Ellin.

Evenimentul face parte din cea de a 14-a ediție a proiectului de vară organizat de Moldovan National Youth Orchestra.

„Un proiect de suflet, important pentru noi. Mă bucur că continuă. Anul acesta îl avem pe Benjamin, un program nou, muzicieni din Moldova și străinătate. Chestia faină e că mergem și la Tenor Român cu acest program, deci e ceva frumos”, a menționat Adriano Marian, directorul Moldovan National Youth Orchestra.

Douăzeci și cinci dintre artiștii care au concertat la Sala cu Orgă au fost selectați în cadrul audițiilor Moldovan National Youth Orchestra 2025, fiind elevi și studenți la instituțiile de profil din Republica Moldova. Alături de ei au evoluat 35 de tineri muzicieni din România, Ucraina, Slovacia și Albania.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării