Muzeul de Istorie din Cosăuți, o atracție turistică importantă
Localitatea Cosăuți, situată la hotar cu Ucraina, se poate mândri nu doar cu celebra piatră, dar și cu Muzeul de Istorie și Etnografie. Printre cele 7.000 de exponate adunate, ce relevă istoria satului, pot fi văzute și obiecte foarte rare, precum costumul de scenă al unei interprete de romanțe sau chiar oase de mamut. În spațiul expozițional sunt organizate și lecții tematice pentru elevi, care astfel pot afla mai multe din trecutul străbunilor.

Lecțiile de istorie sunt organizate de muzeografii locali. Elevii pot vedea obiectele de luptă de pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și fotografiile celor 52 de localnici care au căzut pe câmpul de luptă. În memoria acestora a fost înălțat și un monument în centrul satului, confecționat din piatră de Cosăuți, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„Astăzi nu mai avem persoane care să ne povestească despre război, dar consider că este important să cunoaștem despre acest eveniment pentru a putea comemora numele celor care au luptat, care au lăsat familiile, neamul și s-au sacrificat pentru independența țării”;
„Suntem tineri în continuă dezvoltare pentru a cunoaște atât trecutul țării noastre, cât și ce trecut au avut bunicii noștri și străbunicii”, au spus elevii.
Tot la acest muzeu pot fi văzute oase de mamut din epoca de piatră, dar și obiecte ale portului popular, care ne definesc rădăcinile.
„Pe vizitatorii străini care ne-au vizitat îi impresionează expoziția de arheologie, vestigiile extrase în urma săpăturilor la Cosăuți și expoziția „Înfrățiți cu piatra””, a relatat Aurica Osatiuc, directoarea muzeului.
Muzeul este trecut în traseul turistic al localității, unde mai pot fi vizitate cariera de piatră și Mănăstirea Cosăuți.
„Cei mai mulți vizitatori îi avem în perioada estivală, deoarece, venind la celelalte monumente de pe teritoriul satului Cosăuți, neapărat ne vizitează și pe noi. Am avut oaspeți din România, Ucraina, Germania, Franța, chiar și din Africa am avut câțiva vizitatori”, a precizat Cristina Truhina, muzeografă.
Pe lângă scheletul de mamut, un alt exponat de preț al muzeului este costumul de scenă al regretatei interprete de romanțe Anastasia Briciuc, originară din Cosăuți. În memoria acesteia, o dată la doi ani în localitate este organizat un festival de romanțe care-i poartă numele. Muzeul din Cosăuți a fost înființat în anul 1965 ca muzeu școlar de studiere a ținutului local.