main logo
1249

Oficial: Cum vor fi evacuați cei 6 moldoveni blocați în Afganistan

Cei șase moldoveni care se află în Afganistan vor fi evacuați cu ajutorul Organizației Națiunilor Unite. Aceștia nu sunt captivi și se află într-un loc sigur.

Oficial: Cum vor fi evacuați cei 6 moldoveni blocați în AfganistanFoto: știri.md

Informația a fost oferită de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

"Acești cetățeni ai Republicii Moldova sunt în siguranță. Ei lucrează pentru Organizația Națiunilor Unite. Securitatea lor personală, la această etapă, nu este amenințată. 

Ei urmează a fi evacuați cu ajutorul ONU. În cazul în care situația lor se va schimba, noi am discutat cu câteva state partenere ale Republicii Moldova care ne vor ajuta să-i evacuăm în siguranță", a declarat ministrul.

Autoritățile nu cunosc câți moldoveni se află în Afganistan.

"După cum știți, nu avem o misiune diplomatică în Afganistan. Din păcate, noi nu avem nici măcar posibilitatea să evaluăm câți cetățeni ai Republicii Moldova se află în Afganistan, cu excepția organizațiilor internaționale, statelor partenere și prin ei, la această etapă, știm de șase cetățeni", a mai spus Nicu Popescu.

Luni, Autoritatea Aeronautică Civilă a anunțat că un elicopter cu șase moldoveni se afla pe teritoriul Republicii Afganistan, după ce alte companii aeriene care erau contractate în cadrul programului ONU "The World Food Programme", pentru a opera zboruri în această țară, au fost evacuate.

Șefa Serviciului de presă al Autorității, Irina Bodolica, a declarat că cei șase moldoveni așteaptă instrucțiunile părții contractante. 

Autoritățile noastre s-au înțeles deja cu omologii din ministerele de Externe ale României și Ucrainei pentru a interveni prompt, în cazul în care conaționalii noștri vor avea nevoie să revină acasă.

Abonează-te la Știri.md pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/stirimd

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării