Moldova va interzice fabricarea de steroizi anabolizanți și androgeni
Autorităţile Republicii Moldova au în plan interzicerea fabricării medicamentelor cu conținut de steroizi anabolizanți și androgeni şi obligarea întreprinderilor producătoare de medicamente în activitatea lor să respecte Regulile de bună practică în fabricaţie.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, "interzicerea totală a producţiei de anabolizante în larg are drept scop eliminarea accesului fizic facil la astfel de substanţe de către populaţie în condiţii non-medicale", transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.
Ministerul Sănătăţii: Moldova, unul dintre cei mai mari producători de anabolizanți
"Totodată, prin aceste măsuri, Republica Moldova se aliniază la standardele internaţionale privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante", explică instituţia în proiectul de hotărâre.
Interzicerea producției locale este motivată de Ministerul Sănătăţii şi prin faptul că "suntem considerați unul dintre cei mai mari producători de anabolizanți, iar acest lucru creează o imagine negativă a instituției noastre și nu numai, dar și a Republicii Moldova".
"Absența standardelor medicale specifice pentru utilizarea anabolizanților subliniază necesitatea unei intervenții ferme și prompte pentru a proteja sănătatea publică și a evita riscurile asociate. În plus, prezența unei piețe online dezvoltate pentru comercializarea anabolizanților și traficul ilicit care însoțește aceasta reprezintă o problemă majoră. Prin interzicerea producției locale, putem limita oferta de anabolizanți și reduce în mod semnificativ accesibilitatea acestora prin canalele online", argumentează Ministerul Sănătăţii.
Producţia este interzisă, iar importul este permis
Totodată, în document se menţionează că în Republica Moldova își desfășoară activitatea un singur producător autorizat cu fabricația medicamentelor de uz uman cu conținut de steroizi anabolizanți și androgeni. Este vorba de Balkan Pharmaceuticals SRL (deţinută de Alin Daniel Haucă din România), care are o fabrică de medicamente în Republica Moldova.
"Este important de evidențiat că produsele acestui producător sunt adesea vizate în oferte online de vânzare și în informații despre traficul ilicit asociat cu astfel de substanțe. Această observație subliniază existența unei preocupări și a unei probleme reale legate de comercializarea și utilizarea necorespunzătoare a steroizilor anabolizanți și steroidieni", susţin autorii.
Drept dovadă sunt prezentate şi rezultatele căutării pe paginile specializate de comercializare a medicamentelor sau de astfel de preparate, dar şi pe Google sau 999.md, unde sunt numeroase anunţuri în acest sens.
Intenţia autorităţilor a fost criticată de Confederaţia Națională a Patronatului din Moldova (CNPM), care a anunţat încă acum trei săptămâni că Grupul de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător a respins acest proiect.
"Grupul de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător a votat unanim împotriva promovării acestui proiect din motiv că interzicerea fabricării pe teritoriul țării a unui produs va duce la creșterea importului acestui produs, iar de multe ori chiar și importul prin contrabandă. S-a ajuns la concluzia că interdicția de fabricare a medicamentului nu va avea ca efect diminuarea consumului, ci va încuraja mai degrabă producerea clandestină a acestuia. Mai mult decât atât, acest proiect contravine art. 126, alin. (2) din Constituție și Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi", comunica CNPM.
Gheorghe Apostol, director Distrimed (reprezentant al Balkan Pharmaceuticals) şi reprezentant al Asociației producătorilor de medicamente, a avertizat că, prin interzicerea fabricării medicamentelor cu conținut de steroizi anabolizanți și androgeni, "se egalează pe de o parte fabricarea autorizată și cea neautorizată, iar pe de altă parte o categorie de agenți economici sunt dezavantajați față de o altă categorie cum sunt importatorii autorizați".
Potrivit lui, pe piața Republicii Moldova se comercializează oficial steroizi anabolizanți și androgeni produşi în Germania și Ungaria, respectiv producţia locală va fi interzisă, iar importul rămâne în continuare a fi permis și autorizat, ceea ce ridică mari semne de întrebare.
Gheorghe Apostol s-a arătat surprins că proiectul este în continuare promovat, în condiţiile în care Grupul de lucru a decis respingerea acestuia.