main logo
2488

Ministrul de Interne condamnă comportamentul indiferent al polițiștilor

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Pavel Voicu, se arată indignat de comportamentul manifestat al polițiștilor de Frontieră în cazul bărbatului amenințat și bătut de către un contrabandist.

Ministrul de Interne condamnă comportamentul indiferent al polițiștilorColaj: Știri.md

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Pavel Voicu denotă acest comportament ca pe unul inadmisibil și menționează că personal va ține acest caz la control, transmite Știri.md.

„Așa nu se poate, ofițerii nu pot fi indiferenți atunci când văd un cetățean aflat în pericol sau o încălcare de lege. Colegi, acesta este un “antiexemplu”și regret că avem astfel de cazuri, care nu ne fac față. 

Este inadmisibil un astfel de comportament, mai bine zis lipsa de reacție din partea angajaților IGPF este un motiv serios de a iniția o anchetă de serviciu pe marginea acestui caz.

Acești doi angajați, ofițeri care reprezintă MAI au fost obligați să intervină și să curmeze acțiunile huliganice ale cetățeanului respectiv, dar au preferat să fie spectatori și să ignore ilegalitatea acțiunile la care au fost martori.

Am dispus Serviciului protecție internă și anticorupție să se autosesizeze și să investigheze aceste fapte. Angajații trebuie să răspundă conform legislației și personal voi ține acest caz la control”, a conchis Voicu.

Știri.md amintește că un bărbat a fost amenințat cuțitul și bătut de către un contrabandist chiar sub ochii a doi Polițiști de Frontieră, care priveau impasibili în timp ce-și cumpărau bere.

Șeful Serviciului Protecție Internă și Anticorupție, Ion Mămăligă, a declarat pentru deschide.md că vor fi luate toate măsurile de rigoare pentru ai sancționa pe cei doi polițiști de frontieră în conformitate cu legislația în vigoare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării