Mii de persoane asigurate au beneficiat de operații de cataractă
Peste 6.900 de persoane asigurate au beneficiat în primul semestru al acestui an de operații de cataractă acoperite de asigurarea obligatorie de asistență medicală. Numărul acestor intervenții a crescut cu mai mult de 1.000 față de perioada similară a anului trecut, notează Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).

Pentru aceste operații au fost alocați peste 79,5 milioane de lei din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală. Banii acoperă cheltuielile pentru intervenție, tratament, investigații, consultații, medicamente, cazare și alimentație în spital, transmite Știri.md.
Operațiile de cataractă sunt realizate în cadrul programului special „Tratament operator pentru cataractă” de către 18 prestatori de servicii medicale contractați de CNAM, și anume: nouă instituții publice (Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Bălți, Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, SR Călărași, SR Căușeni „Ana și Alexandru”, SR Vulcănești, SR Florești, SR Ungheni), unul – departamental (Spitalul Clinic Militar Central), iar opt – privați (SRL „MedClinicInternational”, Spitalul Internațional „MEDPARK”, CMI „Cardiomed” SRL, SC „Repromed” SRL, ÎȘP „Incomed” SRL, SRL „OVICO”, SRL „NOVAMED NORD”, SRL „Oftacristal”).
Pentru anul 2025 au fost alocați peste 145 de milioane de lei pentru 12.635 de intervenții. De acest tip de operații beneficiază toate persoanele asigurate care au indicații medicale și se află pe lista de așteptare. Timpul de așteptare pentru repartizare către un prestator de servicii medicale este de aproximativ un an, iar în instituțiile raionale – până la jumătate de an.