main logo
940

Ambasada Italiei, către politicienii din Moldova: Respectați Constituția

În contextul recentelor evenimente din Parlamentul Republicii Moldova, Ambasada Italiei face un apel către forțele politice să respecte dreptul și prerogativele constituționale.

Ambasada Italiei, către politicienii din Moldova: Respectați ConstituțiaFoto: știri.md

„În contextul recentelor evenimente, Ambasada Italiei face un apel din inimă către forțele politice moldovenești de a respecta Dreptul și prerogativele constituționale. 

Credem că principiul Separării Puterilor constituie unul din pilonii fundamentali ai Statului de Drept și al Democrației”, este mesajul Ambasada Italiei, într-o postare pe Facebook, transmite Știri.md cu referire la IPN.

La sfârșitul săptămânii trecute, cu voturile deputaților PSRM și Platformei Pentru Moldova, a fost anulat decretul de numire a Domnicăi Manole în calitate de judecător la Curtea Constituțională, fiind numit în funcția de judecător constituțional Boris Lupașcu. 

În aceeași zi, președintele Maia Sandu, a convocat Consiliul Suprem de Securitate, în cadrul căruia le-a solicitat conducătorilor organelor de forță să nu se lase antrenați în acțiuni anticonstituționale. 

De asemenea, șefa statului i-a solicitat Procuraturii Generale să investigheze acțiunile sub aspectul infracțiunii de „uzurpare a puterii în stat”. 

Ca urmare a sesizării depuse de către deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, vineri seara Curtea a suspendat hotărârea Parlamentului privind revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecător CC și cea privind numirea lui Boris Lupașcu.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării