Mărturiile unei femei: Fiul meu a fost ucis și aruncat într-un șanț
O femeie din raionul Orhei a mărturisit în cadrul unei emisiuni că fiul său de doar 17 ani ar fi fost ucis în bătaie și aruncat într-un șanț la marginea satului. Potrivit prietenilor fiului său, acesta a decedat în urma unui accident cu motocicleta, însă, conform unei expertize, cauza morții este o lovitură cu un obiect dur în regiunea capului. Femeia zice că băiatul său avea multiple fracturi, vânătăi și chiar o arsură în pe abdomen.

Natalia Bulgar, din satul Tabăra, fiul căreia acum nouă luni a decedat în condiții neclare, a povestit în cadrul proiectului „Femeile nu tac” cu Adrian Prodan că la momentul producerii tragediei ea se afla în Italia, la muncă, transmite Știri.md.
Despre cele întâmplate a aflat de la mama sa, care a telefonat-o imediat și i-a spus să vină de urgență acasă. „M-a sunat la 03:00 dimineața. Mi-a zis că Nicu e mort.”
Ultima dată a discutat cu fiul ei în jurul orei 21:30. Acesta i-a spus că merge să-și petreacă un prieten la armată.
„A zis că nu l-a invitat nimeni, dar el oricum o să se ducă, pentru că acel băiat tot va veni la el. El tare voia să facă armată. Peste câteva minute m-a sunat și m-a rugat să vorbesc cu fratele mai mic ca el să stea acasă. Dar eu i-am zis să-l ia cu el. Atunci el mi-a zis că mă iubește și că vom mai vorbi”, își amintește femeia.
Ulterior, băiatul nu-i mai răspundea Nataliei la telefon. A doua zi de dimineață, Natalia a zburat în Republica Moldova și imediat a plecat la morgă.
„Mi-am văzut, după 10 luni de distanță, fiul la morgă. Era zi de duminică, nu se putea să intrăm, dar fostul soț a vorbit cu angajații și ne-au permis”, relatează femeia.
Fiul său era plin de vânătăi, cu arsură pe burtă și o gaură în picior: „Nu pot înțelege de unde este arsura ceea. Nici în expertiză nu se scrie nimic despre ea”.
Ea nu a fost interogată de oamenii legii și spune că a mers de una singură la Poliție, după 40 de zile de la decesul fiului său, pentru a face niște clarități.
Peste ceva timp, ea a aflat că, în seara petrecerii, băiatul care era alături de fiul său, pe motocicletă, i-a spus lui Nicolae să meargă la Morozeni, la discotecă. „El a plecat și nimeni nu a mai dat de el câteva ore. Mai apoi l-au găsit deja rece.”
Potrivit expertizei medico-legale, cauza decesului a fost „lovituri cu un obiect dur” în regiunea capului. Totodată, băiatul avea răni pe tot corpul. Celălalt băiat s-a ales doar cu niște zgârieturi, iar motocicleta cu care cei doi au circulat este întreagă.
După accident, băiatul care îl însoțea pe Nicolae a plecat peste hotare. Natalia nu a reușit să discute cu el despre tot ce s-a întâmplat.
„El categoric nu vrea să spună ce s-a întâmplat. L-au mai întrebat și alți oameni”, zice ea.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală, însă, după 40 de zile de la producerea tragediei, dosarul a fost închis. „Mi s-a spus că nu avem încă expertiza, că închid dosarul și o să-l deschidă mai pe urmă. Rezultatele expertizei au venit peste jumătate de an. (…) Mi se pare totul foarte straniu. De asta eu nici nu cred că a avut loc un accident. El a fost ucis cu cruzime”, afirmă Natalia.
Femeia susține că băiatul său ar fi fost bătut într-un alt loc și aruncat într-un șanț la marginea satului. La fața locului au fost găsite un pumnal și lănțișorul fiului său, iar motocicleta a fost luată de acolo de către un băiat din sat.
„A luat motocicleta cu gândul ca să nu aibă probleme proprietarul motocicletei”, spune femeia.
„Noi am găsit probe care demonstrează că el a fost omorât într-un alt loc. El nu putea să moară în locul în care a fost găsit. (…) Eu cred că Poliția cunoaște tot adevărul. Sunt două versiuni: Ori Poliția nu și-a făcut normal munca, ori ei sunt implicați în asta și acoperă pe cineva”, explică Natalia.
Mai mult decât atât, Natalia intuiește cine ar putea fi ucigașul, însă, deocamdată, nu este pregătită să divulge numele acestuia.
Acum vrea doar să afle tot adevărul și să facă dreptate în acest caz.
O tânără, Alexandrina, i-a arătat lui Adrian Prodan locul producerii accidentului. Ea susține că, atunci când a ajuns la fața locului, motocicleta nu mai era, ci a rămas doar cadavrul lui Nicolae.
„Când am ajuns la fața locului cu sora, la ambulanță era deja sunat, motocicleta era deja luată. Însă la ambulanță s-a spus că el a căzut de pe cal. (…) Când am ajuns, asupra lui Nicolae erau mai mulți băieți. Noi nu puteam accepta atunci că el a decedat. Băieții l-au scos de unde era și l-au pus aici, încercam să-l readucem la viață, însă am văzut că nu ne reușește. Am fugit până la fântână, am luat apă ca să-l readucem la viață. Poliția a venit peste jumătate de oră. Bunicii lui Nicolae au fost anunțați imediat”, povestește tânăra.
Fata a încercat să-l întrebe pe Petru ce s-a întâmplat, însă el spune că nu-și amintește. „Verișorul lui Nicolae i-a spus: „Du-te din ochii mei că te ucid și pe tine lângă el”. Petru a plecat atunci spre casă.”
„Noi vrem să aflăm adevărul. Noi la moment nu cunoaștem ce a fost și cum s-a întâmplat. Petru ne-a spus tuturor diferite lucruri despre accident. Acum el categoric refuză să vorbească despre acea seară, despre ce s-a întâmplat. (…) Cineva a găsit ulterior aici un pumnal. Dar mai interesant e că noi veneam aici des ca să căutăm lănțișorul lui Nicolae și nu am văzut acel pumnal. După câteva zile, cineva l-a găsit aici, era curat, nu avea sânge. Dar noi era să-l vedeam din prima zi dacă era să fie aici”, povestește ea.
După spusele Alexandrinei, Nicolae avea multiple vânătăi pe față, iar nasul și buzele îi erau rupte. Brațul stâng și umărul drept aveau fracturi. Mai apoi au aflat că a fost lovit și la spate. Celălalt băiat avea doar câteva zgârieturi.
Ce își amintește bunica lui Nicolae despre acea seară aflați în continuare:
Video: Youtube/Prodan Adrian