Mărturiile unei femei despre ororile valului de deportări din 1949
Au fost smulși din case în miez de noapte, cu sufletul înghețat și privirea pierdută. Al doilea val de deportări nu a dus doar oameni în Siberia - a dus și tăcerea, durerea și amintirile unei generații. Printre cei care au trecut prin această dramă se numără și Veronica Tohari, deportată împreună cu părinții și surorile sale. Povestea acesteia este o mărturie vie despre acele zile negre - o pagină dureroasă din istoria noastră, spusă de cei care au trăit-o.
Foto: TRMVeronica Tohari avea doar un an atunci când a fost deportată împreună cu mama și sora ei mai mare. Tatăl fusese deportat în 1946. Deși era prea mică pentru a înțelege ce se întâmplă, femeia își amintește astăzi, din poveștile mamei, prin ce au trecut - frig, frică și luptă zilnică pentru supraviețuire într-un loc străin și ostil. Tatăl său fusese arestat chiar atunci când se afla în spital, transmite Știri.md, cu referire la moldova1.md.
„L-au arestat că era pe vremea aceea cu românii și de acolo de la spital a fost arestat și dus. În 1949, ce a mai rămas la noi, a rămas câte o vită la gospodărie, în 1949 după spusele mamei mele, a venit la ora două de noapte și ne-a trezit din somn ca să ieșim pentru că vine mașina mare să ne încarce și să ne ducă în Siberia”, a declarat Veronica Tohari.
Femeia povestește cu durere că sora ei mijlocie a fost despărțită de sora mamei sale. Ea își amintește cu ochii în lacrimi cum, în timp ce sora mijlocie era luată, ea, sora mai mare și mama lor au fost urcate cu forța în tren.
„Erau răcnete, copiii mici, dezbrăcați, desculți. Când au pus toate torbele să ne încarce în vagoane, mama mea a leșinat. Sora mea a rămas cu mine și era ceva groaznic. Cum am ajuns noaptea târziu, casa a fost încuiată”, a menționat femeia.
Veronica spune că a trecut prin momente grele de foamete. Ei mâncau aproape doar mămăligă dacă găseau din ce să facă și altceva ce reușeau să găsească, pentru că toate proviziile din gospodărie fuseseră deja luate. Femeia nu avea nici cu ce să se îmbrace.
„Au luat caii, porcii, păsările. Au luat oile. Am tras foame, foarte mult. Nu aveam de foc, nu aveam de mămăligă. Țin minte, în octombrie, era pământul înghețat. Trebuia să mă duc la școală și țin minte că am alergat așa pământul”, a spus Veronica.
Singura amintire care i-a mai rămas Veronicăi sunt pozele cu familia ei.
„Aceștia sunt părinții mei înainte de a fi duși în Siberia. Acestea sunt surorile mele care sunt decedate. Aceasta e sora mea cea mai mare. Paraschița. A fost osândită, necăjită. Aici iată tatăl meu, mama. Cu ce e îmbrobodită, am și acum. Am spus că o să dau la muzeu. Mă învelea pe mine când eram mică”, a menționat fosta deportată.
Operațiunea din 1949 care a fost denumită SUD reprezintă cea mai mare deportare a populației basarabene. Conform datelor oficiale, urmare a operațiunii, care a început în noaptea de 5 spre 6 iulie, au fost deportați peste 35.000 de oameni. Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga proporție a dramei prin care au trecut moldovenii.
Foto: TRM