Mărturiile unei călugărițe din Moldova despre cum a ajuns la mănăstire

Maica Ariadna sau Tatiana Bujenco (numele său lumesc), în vârstă de 45 de ani, a povestit în cadrul unui Monolog cu Dorin Galben că se află pe teritoriul Mănăstirii Japca deja de 15 ani, cu trei ani de pauză. Femeia provine dintr-o familie simplă, cu șapte copii, transmite Știri.md.

„Am copilărit în satul meu natal. Am participat la toate cercurile posibile din sat. Peste tot încercam să fiu prezentă. (…) Toți credeau că voi fi artistă, dar nu a fost așa”, își amintește călugărița.

Crede în Dumnezeu din copilărie, chiar dacă biserica din satul său natal era închisă atunci când ea era mică.

După ce a absolvit clasa a 9-a, se gândea că pe viitor ar vrea să devină actriță. Totuși, bunica sa nu a fost de acord cu acest lucru, pentru că își dorea ca nepoata ei să fie profesoară.

„Eu am înțeles că asta nu e al meu și am încercat să merg la Soroca, la arte, la coregrafie, dar nu mi-a reușit nici acolo. Am dat actele la regie și am încercat să învăț acolo”, povestește maica Ariadna.

În anul trei de facultate, femeia a căzut, din neatenție, de la etajul cinci al căminului în care locuia.

„Acum pot să vorbesc ușor despre asta. (…) Acest eveniment mi-a deschis ochii spre niște lucruri, nu spre Dumnezeu, pentru că eu oricum credeam în el. Dar acest eveniment a fost unul special pentru viața mea”, afirmă călugărița. 

S-a trezit de dimineață și le-a zis colegelor sale că nu va merge la ore. Maica Ariadna simțea că în acea zi se va întâmpla ceva.

„Am făcut curățenie în odaie, am spălat totul. Și cum m-am pus pe pat, mă uitam la geam și am văzut că firul este liber și aș putea întinde cuvertura ca să se usuce. Era 25 februarie, frig. (…) Nu îmi mai amintesc cum am urcat, cum s-a rupt frânghia, cum am ajuns jos, totul s-a șters din memorie”, povestește aceasta.

În acel moment, spune ea, 96% era deja pe cealaltă lume. Femeia avea ambele mâini fracturate, bazinul rupt, iar organele interne, la fel, au avut de suferit.

„Au venit niște băieți, au chemat salvarea. Medicii nu au vrut nicidecum să se apuce de operație, pentru că se temeau că voi muri pe masa de operație. Dar directorul a insistat, mi s-a făcut operația. (…) Oamenii au fost foare buni. Practic, părinții mei nu au achitat nimic, dar la mine mergeau mii de lei, pentru că am avut multe intervenții”, explică maica Ariadna.

Femeia susține că, în trei luni de zile, a început practic din nou să meargă. În toată această perioadă, alături i-a fost un prieten bun, Veaceslav, care a motivat-o iarăși să meargă.

„După asta am observat că un picior este mai scurt decât altul și asta m-a făcut să mă las de scenă și să mă așez la masă ca să încep să scriu. Am început să scriu prin monologuri simple, dar îmi plăceau și dialogurile”, zice călugărița. 

Când a început să se retragă în singurătate, scriind versuri, maica Ariadna a simțit cum Dumnezeu o cheamă la mănăstire. 

„Faptul că am căzut de la etajul cinci nu a fost un motiv pentru care eu să vin la mănăstire, pentru că asta s-a întâmplat peste 10 ani. Eu încă am mai învățat la Academia de Arte, mi-am continuat viața, căutam viața de om de artă. Dar Dumnezeu, timp de 10 ani, m-a adus treptat spre mănăstire”, povestește ea.

Maica Ariadna mărturisește că nu a avut niciodată relații serioase cu vreun bărbat și nici nu s-a gândit la căsătorie. Ea povestește că odată s-a apropiat un tânăr și i-a spus că o iubește, însă îl deranja faptul că femeia era tot timpul alături de Veaceslav.

„Toți credeau că noi suntem un cuplu, pentru că noi mereu eram împreună. (…) Dar eu mă bucur că așa a fost. Cu Veaceslav noi eram ca frate și soră, el mi-a purtat foarte mult de grijă. (…) El atunci era actor, eu mergeam la spectacolele lui pentru a-l susține. Am fost foarte apropiați, însă doar ca frați”, spune maica Ariadna.

După ce a absolvit Colegiul de Arte, a mai rămas acolo doi ani de zile, pentru că, dându-și seama că are auz muzical, a decis să studieze pianul. Totodată, ea a învățat profesia de dirijor coral.

Când a înțeles că are talentul de a scrie, aceasta a mers la Academia de Arte, la Facultatea dramaturgie și scenaristică. 

Aflându-se la Chișinău, maica Ariadna a văzut un anunț prin care se căuta un corist în biserică. 

„Atunci nu aveam habar de asta, dar am decis să mă duc. Eram în pantaloni, cu o pereche de ghete și ghiozdanul în spate. Nu știam de fustă, de portul bisericesc. (…) M-a interesat asta, eram aproape de biserică”, își amintește călugărița. 

După o perioadă, maica Ariadna a început să sufere de depresie. Atunci, ea a avut o discuție cu un specialist, care i-a sugerat să aleagă fie să fie călugăriță, fie om de artă, spunându-i că ambele nu pot fi combinate.

„Atunci eu plângeam foarte mult. Am luat icoana Mântuitorului de pe perete, am strâns-o la piept și am întrebat ce vrea Domnul de la mine. Și am auzit răspunsul: „Tatiana, atâta timp te-am învățat și tu îmi pui întrebarea ce vreau de la tine?”. Atunci mi-a venit răspunsul: „La mănăstire”. Atunci starea mea tulbură s-a liniștit”, povestește maica Ariadna. 

Aceasta a finalizat cu bine Academia de Arte, a depus actele pentru masterat, însă la scurt timp a decis să și le retragă, întrucât simțea că nu va mai putea răbda un an de zile și că vrea să meargă la mănăstire.

Studentă fiind, maica Ariadna a mers la Mănăstirea Japca. Atunci, ea a înțeles că acolo este raiul, locul în care vrea să se afle.

„(...) Când mă aflu pe teritoriul mănăstirii, simt că aici este viața mea și că aici vreau să mor. Uneori mă chinuie gândul de a scrie, vreau să scriu și de multe ori iau foaia albă și ea așa și rămâne. Dar mi-am spus că Dumnezeu mi-a dat acest dar în lume ca cumva să mă adun acolo fiind, dar, dacă am venit la mănăstire, slujesc lui Dumnezeu și când Dumnezeu va vrea, atunci eu voi scrie”, mărturisește maica Ariadna. 

Urmăriți întregul monolog mai jos: 

Video: Youtube/GALBEN