main logo
3221

Maia Sandu anunță crearea unei instituții care să combată propaganda

Președintele Maia Sandu anunță crearea unei instituții care să combată propaganda dăunătoare statului R. Moldova și să apere cetățenii de manipulare și de atacurile propagandistice constante.

Maia Sandu anunță crearea unei instituții care să combată propaganda

„Voi propune Parlamentului spre adoptare crearea Centrului național de apărare informațională și combatere a propagandei denumit simbolic „Patriot”. Va avea rolul de a coordona și de a implementa politica statului în domeniul securității informaționale și de a asigura comunicarea strategică în vederea identificării, prevenirii și combaterii dezinformării la nivel național”, a anunțat președintele în cadrul unei conferințe de presă, transmite Știri.md.

Potrivit șefei statului, instituția va avea două responsabilități:

1. să transmită informații veridice către publicul larg și să asigure un dialog constant cu cetățenii, precum și să colaboreze cu toate instituțiile statului în vederea promovării intereselor naționale și creșterii rezistenței societății în fața dezinformării;

2. să identifice, să evalueze și să combată dezinformarea pentru eliminarea riscurilor generate de amenințările hibride și dezinformare asupra securității naționale.

Șefa statului și-a argumentat inițiativa prin faptul că „Rusia atacă constant informațional, prin minciună, propagandă, dezinformare. Zi de zi, Kremlinul și grupările criminale lansează atacuri hibride, utilizând arma propagandei, pentru a semăna ură în Moldova, pentru a slăbi încrederea noastră unii în alții și încrederea noastră în statul nostru”.

Potrivit președintelui, până la finalul lunii iunie, proiectul de lege va fi expediat în Parlament.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării