main logo
2001

Lalele, în mijlocul iernii: Primele flori autohtone au apărut în vânzare

În plină iarnă, lalelele autohtone au apărut în vânzare în florării. Acestea și-au deschis petalele în sera lui Gheorghe Tonu din satul Bardar, raionul Ialoveni.

Lalele, în mijlocul iernii: Primele flori autohtone au apărut în vânzareFoto: cotidianul.md

Și în alt mod decât în anii precedenți, întrucât agricultorul spune că a folosit în premieră o tehnologie nouă, transmite Știri.md cu referire la cotidianul.md.

Astfel câteva soiuri de flori au fost crescute şi alimentate cu apă, fără a avea nevoie de sol.

Familia Tonu se ocupă de creșterea florilor de aproape 40 de ani. La început a fost o pasiune, care mai apoi s-a transformat într-o afacere de familie. Primele flori din sera lui Gheorghe Tonu care și-au făcut apariția și și-au deschis floarea chiar în mijlocul iernii sunt lalele.

Dacă până mai ieri, agricultorul planta lalele doar în sol, în acest an, el a pus în practică o tehnologie modernă ce presupune creşterea bulbului în apă.

„Am cumpărat containerele, pentru plantarea în apă și am plantat experimental. Ele se plantează în apă, sunt containere speciale, rădăcinile se dezvoltă în apă. Și iată laleaua arată așa. Ele se recoltează foarte ușor și pe urmă le ducem la sortare și la împachetare ca să le pregătim de vânzare”, a declarat Gheorghe Tonu.

Agricultorul a planificat pentru anul acesta să planteze în jur la 30 de mii de bulbi aduși tocmai din Olanda, inclusiv acum și pentru 8 martie.

„Anul trecut piețele s-au închis în luna martie, eu nu am fost la piață până în luna noiembrie, am aruncat o mulțime de flori, chiar și lalele”, a spus Gheorghe Tonu, care speră să-și reînvie afacerea afectată considerabil de pandemia de COVID-19.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării