main logo
515

La fiecare o oră și jumătate, un moldovean moare de accident vascular

La fiecare o oră și jumătate, un moldovean moare în urma unui accident vascular.

La fiecare o oră și jumătate, un moldovean moare de accident vascular

Îngrijorați de aceste statistici sumbre, peste 30 de specialiști de la noi și din străinătate participă la un forum, la care caută soluții pentru a îmbunătăți situația, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

Doctorii afirmă că ajutorul acordat în primele șase ore de la atac este cel mai important, iar circa 80 la sută din accidente ar putea fi tratate în această perioadă acută. 

Însă, puțini sunt cei care apelează la medic atât de repede sau sunt cazuri când nici doctorii primari nu știu cu ce boală au de-a face și nu solicită ajutor specializat.

Din spusele academicianului Stanislav Groppa, care și-a dedicat întreaga carieră bolilor neurologice, mai bine de trei la sută din populația de la noi a suferit un atac cerebral vascular. 

Anul trecut, de exemplu, numărul a ajuns la 80 de mii, ceea ce alarmează specialiștii în domeniu.

STANISLAV GROPPA, ACADEMICIAN: „În fiecare oră, în Republica Moldova, cineva face un accident vascular cerebral. În fiecare oră și jumătate cineva moare de un accident vascular cerebral. Este o epidemie care noi o știm, dar suntem orbi și nu o observăm”.

Doctorii mai spun că ajutorul acordat în primele ore este esențial și de el depinde tratamentul de mai departe.
ALEXANDRU GASNAȘ, ASISTENT UNIVERSITAR: „Contează ca în primele ore să se adreseze la medic și atunci noi putem salva acest pacient, nu după șase ore când nu mai putem să facem propriu-zis ca tratament, doar gestionare a consecințelor”.

Însă, și aici apar probleme, pentru că pacientul sau cei din jur nu știu cum să depisteze accidentul vascular cerebral.

ALEXANDRU GASNAȘ, ASISTENT UNIVERSITAR: „În primul rând, ar fi bine de conștientizat care sunt simptomele unui accident vascular cerebral. Toată populația consideră că e doar atunci când paralizează sau nu poate mișca un membru, dar ele pot fi – orice simetrie a feței, orice dereglare de vorbire sau orice dereglări de echilibru sau de comportament”.

Dificultăți apar și atunci când pacientul apelează la ajutor medical, mai ales la cel primar. Și asta pentru că nu toți medicii pot să evalueze corect situația. 

Și lipsa tehnologiilor în majoritatea spitalelor din țară scade șansele de recuperare sau de salvare a bolnavului. În aceste condiții, sistemul medical trebuie reformat, afirmă academicianul Stanislav Groppa.

STANISLAV GROPPA, ACADEMICIAN: „Cu regret, noi avem doar câteva instituții care ar putea sau pot asigura la un nivel înalt asistența medicală de urgență, iar pentru o bună parte din cetățeni posibilitățile date lipsesc. Vorbim despre procesele de organizare și asigurare a depistării pacienților, de transport a pacienților, de examinare”.

Din spusele specialiștilor, accidentul vascular cerebral poate afecta nu doar vârstnicii, dar și tinerii. 

Boala este cauzată de mai mulți factori, cum ar fi modul nesănătos de viață, hipertensiunea arterială, boala ischemică sau infarctul de cord. 

În cadrul summitului, ce se desfășoară în aceste zile, specialiștii vor elabora un program național de prevenție și de tratament al accidentului vascular cerebral.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării