La ce etapă au ajuns lucrările podului din apropierea satului Medeleni
Administrația de Stat a Drumurilor informează că ritmul lucrărilor de reconstrucție a podului din apropierea localității Medeleni este în trend ascendent.
„S-au finalizat lucrările de batere a piloților la culei și pile la podul poziționat pe drumul public R16 Bălți–Fălești–Sculeni–Ungheni, km 62,376”, susțin reprezentanții ASD, transmite Știri.md.
În prezent, antreprenorul IPS ”CORSAG” SRL realizează lucrările de execuție a fundațiilor la pile, care includ:
Demolarea parțială a piloților până la cotele stabilite în proiect;
Montarea cofrajului la radiere;
Execuția lucrărilor de armare a radierelor.
Datorită lucrărilor de reconstrucție a podului vechi, prin demolarea sa integrală și construcția unui pod nou, traficul rutier se realizează pe un drum de ocolire.
Amintim că valoarea contractuală este de circa 12,9 milioane de lei, bani alocați din mijloacele Fondului rutier. Durata de execuție a lucrărilor de reconstrucție a podului este sfârșitul anului curent.