Iulian Chifu: Expulzarea celor 7 cetățeni turci, o afacere de stat

Acest episod îmi permite să discut aici complexitatea și relevanța afacerilor de stat în viața de zi cu zi a statelor democratice, relatează Știri.md cu referire la deschide.md.

Într-adevăr, există componente ale subteranelor unui stat care scapă controlului nemijlocit, direct și transparent democratic și a celui al mass mediei. Și e legal să fie așa. Asta pentru că există anumite componente ale activităților din stat care se realizează fără informații publice.

Activitatea operativă a serviciilor de intelligence și mai ales schimburile de informații pe această dimensiune sunt asemenea elemente care sunt exceptate de la transparență și control public. Asta nu le aduce, însă, sub imperiul arbitrariului sau al bunului plac al cuiva: aceste acte sunt strict supuse legislației, controlului ierarhic și a celui instituțional, realizat prin intermediul Parlamentului, potrivit Constituției.

Mai mult, orice stat are și anumite interese care exced, din același motiv, al fundamentării deciziei executive pe informații clasificate, controlul prin dezbatere publică sau anchete în mass media. Și această excepție este perfect acceptabilă în democrații, și se referă la Afacerile de Stat.

Înțelegeri ce vizează statele, relațiile între state și elemente punctuale, operațiuni comune și valorificarea de interese în contrapartidă sau în comun. Da, și Republica Moldova poate avea afaceri de stat.

Revenind la cazul cu pricina, mi-e greu să spun dacă e vorba, cu adevărat, de o afacere de stat. E clar implicat statul turc, și poate fi, într-adevăr, cum s-a speculat, vorba despre rețeaua de învățământ a clericului Fetullah Gulen, Hizmet, considerată în Turcia rețea teroristă.

Dacă aceasta e semnificația iar Chișinăul a decis să acționeze privind expulzarea resortisanților turci, probabil că există și interese care justifică acest comportament. Și pe care, din păcate, nu le putem judeca cu deplina cunoaștere a detaliilor tocmai pentru că ele sunt clasificate.

Înseamnă acest lucru că trebuie să acceptăm pe nemestecate o decizie? În mare măsură da. Dacă Comisia de specialitate a Parlamentului, îndrituită să exercite controlul asupra SIS, a validat justețea actelor, subiectul e închis, acțiunea se consumă și nu are formă de recurs. Recurs au însă persoanele vizate: ele se pot adresa, în primul rând, instanțelor naționale împotriva măsurii expulzării.

E de văzut dacă în Republica Moldova există o asemenea procedură sau dacă faptele incriminate permit acțiunea de expulzare înaintea judecării definitive a cauzei sau doar după hotărârea definitivă. De asemenea, adresarea se poate face mai departe la CEDO, Turcia fiind, ca și Republica Moldova, semnatara Cartei Europene a Drepturilor Omului și stat membru al Consiliului Europei. Și pe locul 2 ca număr de sesizări ale CEDO după Rusia, între altele fie zis.

De asemenea, ambasadele – dacă aveam de a face cu cetățeni cu dublă cetățenie sau un statut de protecție, refugiat, azilant, etc – ca și organizațiile neguvernamentale de protecție a drepturilor omului pot reacționa, pot fi părți și pot sprijini procesul celor incriminați. Dar poate cea mai puternică garanție vine de la statutul de stat membru ONU și protecția vieții: nu poți expulza un cetățean al unui stat, independent de temeiuri sau probe, dacă în țara unde va fi judecat riscă să fie condamnat la moarte. În ceea ce privește libertatea sau protecție drepturilor omului, aici lucrurile sunt mai complicate și statul da, poate refuza expulzarea.

Și în România funcționează o universitate, Lumina, o fundație, un nunăr de publicații și un liceu – Liceul privat de informatică, probabil cel mai bun din țară – care fac parte din rețeaua lui Feitullah Gulen. Și România a primit solicitări din partea statului turc – cu care are o relație profundă de Parteneriat Strategic, extrem de bine dezvoltată și consistentă – pentru închiderea rețelei, respectiv cu cereri individuale care vizează persoane implicate în rețeaua Hizmet.

Potrivit legii internaționale, fiecare stat are propria listă de organizații teroriste recunoscute, în funcție de actele desfășurate. Nu există o formula automată prin care, odată ce un stat a declarat o grupare drept teroristă, ea este acceptată international ca atare. România nu recunoaște rețeaua lui Gulen drept organizație teroristă și nici Turcia nu a oferit suficiente probe pentru a se pune problema unei asemenea recunoașteri.

În plus, atât timp cât instituțiile de învățământ respectă legea, nu face politică în școală/universitate, ele pot funcționa mai departe. În rest, orice solicitare de extrădare a unei persoane căutate, fie și pentru terorism, se judecă potrivit probelor individuale, caz cu caz, și expulzarea se face tot pe baza probelor, de la caz la caz.

Aceste elemente subliniază însă că e un caz greu, dificil, care trebuie tratat cu nuanțe și echilibru, de cei îndrituiți să o facă și care au acces la informațiile pentru a lua deciziile. Și da, e un caz în care nici pozițiile de tipul “Dodon a dat turcii de la Orizont pentru plata refacerii clădirii Președinției”, nici cele ce vorbesc despre “trădarea unor profesori de dragul lui Erdogan” nu sunt acceptabile și sunt profund superficiale.

Pentru că, indiferent dacă decizia a fost bună sau rea, a fost corectă sau eronată, a luat-o instituția și persoana îndrituită constituțional să o ia, pe baza tuturor informațiilor necesare primite de la serviciile de informații și de la celelalte instituții ale statului, informații clasificate. Și da, avem de a face cu o Afacere de Stat.