Istoria unui moldovean care a fost strivit de un tren în Portugalia

Bărbatul este tată a patru copii și de mai bine de 15 ani se află în Portugalia. La început a mers în străinătate pentru a-și putea întreține familia, iar ulterior s-au stabilit cu traiul acolo, transmite Știri.md.

A lucrat mai mulți ani la diferite fabrici, iar cu timpul și-a deschis o companie de construcții. Totul a decurs bine până într-o zi, când lucrurile s-au schimbat radical.

În 2009, Andrei a căzut sub un tren și, în consecință, a rămas fără ambele picioare.

„Am vrut să merg acasă, iar ca să ajung mai repede am vrut să trec peste linia de tren. Așa s-a întâmplat că afară ploua și când am dat să trec piciorul a alunecat. Am căzut jos, m-am lovit cu capul și când am vrut să mă ridic era deja târziu, venea trenul. Nici picioarele nu am putut să le trag, fiindcă pantalonii s-au aninat de cuiele de care se țin căile ferate.(...) Când m-au găsit medicii eram cu capul la linia de trenuri. Pentru că trenul mergea cu viteză, mi-a tăiat picioarele, iar aerul de la tren te trage”, povestește el.

O femeie, martoră la cele întâmplate, i-a povestit lui Andrei mai multe detalii despre accident, întrucât el nu-și amintea nimic. „Pe mine m-a învârtit în aer, dar erau tufișuri acolo și ei m-au tras înapoi, și am căzut pe piatră”, relatează bărbatul.

Înainte de a trece trenul, femeia, fiind la balconul apartamentului în care locuia, și-a dat seama ce urmează să se întâmple și a sunat imediat la serviciile speciale.

„În două-trei minute au venit ambulanța și Poliția. Mie îmi era frig și voiam să mă scol, dar ea vorbea cu mine ca să nu-mi pierd cunoștința. Asta a fost un mare plus, fiindcă așa nu am intrat în comă”, mărturisește Andrei.

A aflat că este invalid deja când se afla la spital, în Secția de reanimare, după câteva intervenții chirurgicale. 

„Când am văzut că nu am picioare a fost foarte complicat. Au chemat psihiatrul, am căzut în depresie. Am stat nouă sau zece luni în depresie. (...) Eu, când m-am trezit după operații, am vrut să mă ridic și nu puteam. Atunci am văzut că nu am ambele picioare. Am început să strig, să rup, medicii mi-au dat calmante”, își amintește bărbatul.

Până în 2020, Andrei se deplasa cu ajutorul unor proteze, însă din cauza unor infecții a trebuit să i se amputeze picioarele mai sus de genunchi.

„După un an de la cele întâmplate am început să mă deprind cu căruciorul, mă învățam corect să stau în el, fiindcă dacă nu-l poziționezi corect poți să cazi, mă învățam cum să cad. La început îmi îmbrăcam pe picioare sacoșe pentru gunoi și le bandajam cu bandă adezivă ca să nu nimerească apă. Singur m-am învățat să trec din cărucior în cadă. La un Centru de reabilitare m-au învățat cum să duc o viață de persoană cu dizabilități”, spune Andrei.

Destinul l-a mai lovit crunt atunci când a aflat că are cancer. 

„Simțeam că ceva nu e bine, aveam dureri de cap, am făcut o tomografie și atunci au început tratamentele. Țin minte că am stat în Israel două zile într-un aparat. Nu am avut operație, doar tratament. Mi-a căzut părul, atunci credeam că nu e scăpare. În 2019 ne-am dus la o nuntă și acele patru zile au fost de poveste pentru noi”, povestește Andrei.

În prezent, el s-a vindecat de cancer, însă durerile simțite la picioare sunt insuportabile. Pentru a scăpa de dureri, Andrei urmează să suporte o intervenție complicată în Portugalia.

„S-a format așa o boală neuroasiatică, ea vine de la nerv. Capul dă comandă de impuls, el se duce, dar dacă nervul e tăiat, el se întoarce înapoi și provoacă dureri. Există medicamente, dar în Moldova ele nici nu sunt”, zice bărbatul.

În tot acest timp, alături de el a fost familia. Andrei spune că, datorită susținerii din partea soției, a copiilor și părinților, el trece mai ușor peste toate greutățile.

„În astfel de momente contează să fii susținut de familie, părinți, prieteni. Până la accident aveam prieteni, dar apoi s-au terminat. Nimeni nu știe ce-l așteaptă mâine, dar trebuie susținere. Dragostea de familie, de soție, copii și părinți aduce un beneficiu pentru persoana aflată în greutate, ca să revină la viață (...) Dragostea de familie, de soție, de copil trece prin tot. Mai mare mulțumire nu trebuie să ai. Anume datorită lor astăzi sunt cel care sunt. Suntem unul pentru toți și toți pentru unul, și cu asta ne mândrim”, mărturisește Andrei.