main logo
3246

Istoria Capitalei: Cum a fost aleasă ziua de sărbătorire a Hramului

Chișinăul își are Hramul de Acoperământul Maicii Domnului, prăznuit de creștinii ortodocși de rit vechi la 14 octombrie. Istoria Hramului Orașului începe în anul trecerii în mileniul III.

Istoria Capitalei: Cum a fost aleasă ziua de sărbătorire a HramuluiFoto: știri.md

Sărbătoarea a fost aleasă de Primăria Chișinău și reprezentanții ambelor Mitropolii (Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei) drept Hramul orașului, din cele trei hramuri ale Catedralei Nașterea Domnului, transmite Știri.md cu referire la Moldova1.md.

Alegerea ca zi de hram anume a sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului e legată de atestarea Chișinăului ca așezare rurală, care a avut loc la un început de octombrie 1436, la câteva zile până la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului.

Sărbătoarea a fost aleasă de Primăria Chișinău și reprezentanții ambelor Mitropolii

Să evocăm semnificația sacră a acestei zile după tradiția Bisericii noastre Ortodoxe. În aceasta lună, în ziua întâi (stil nou), prăznuim pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria.

Trebuie să știm că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înțelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, și mulțimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos și-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se, strălucind cu lumină și acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oști cerești și de mulțime de sfinți, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleși, Sfântul Ioan înaintemergătorul și Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilință graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: „Împărate ceresc, primește pe tot omul cel ce Te slăvește pe Tine, și cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; și unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfințește, și preamărește pe cei ce Te preamăresc pe Tine, și pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta. Primește-le toate rugăciunile și făgăduințele și-i izbăvește din toate nevoile și răutățile”. Știind și noi pe solitoarea și pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilință strigând: „Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăților noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărți, de față să ne stai întru ajutor, și să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, și în ziua înfricoșătoarei judecăți, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.

Câteva repere istorice

Constituit ca așezare rurală medievală în primele decenii ale secolului al XV-lea, orașul Chișinău este atestat documentar pentru prima dată la 17 iulie 1436.

Hrisovul întocmit pe 17 iulie 1436 la Vaslui reprezintă cea mai veche atestare documentară a Chișinăului.

Prin acest act, domnii Țării Moldovei Ilie și Ștefan au dat și i-au întărit lui Oancea-logofăt pentru credincioasă slujbă mai multe sate pe Răut, între care Procopinți, Macicăuți și Cozarăuți.

Privitor la stabilirea hotarelor acestor sate, în documentul menționat, între altele, se precizează: „...și la Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheșenăului lui Acbaș, la izvorul unde este Seliștea Tătărească în dreptul păduricii”.

Potrivit tradiției, izvorul amintit în hrisov curgea la poalele Colinei Măzărache. Lângă apele naturale din preajma Colinei Măzărache s-au construit și primele case ale Chișinăului. Originalul documentului se păstrează la Arhiva Centrală a Documentelor Istorice din Varșovia.

În octombrie 2013, un grup de chișinăuieni a obținut o copie a documentului din Varșovia și l-a donat Muzeului Național de Arheologie și Istorie a Moldovei.

A doua mențiune documentară despre Chișinău datează din 1466, așezarea fiind amintită într-un document de proprietate ieșit din cancelaria domnească a lui Ștefan cel Mare.

Documentul atestă faptul că voievodul i-a dat unchiului său, Vlaicu, o seliște la Chișinău, la Fântâna Albișoarei, moșie cumpărată de la Toader, feciorul lui Fedor, cu 120 de arginți tătărăști. Documentul mai spune că Chișinăul cu întreaga sa moșie și cu moara este dată lui Vlaicu Pârcălab și tuturor urmașilor săi.

Originalul hrisovului se păstrează la Arhiva Centrală a Documentelor Istorice din Varșovia

În secolele XV-XVII, în vecinătatea Chișinăului s-au dezvoltat mai multe localități: Buiucani, Hrușca, Vovințeni, Visterniceni, Ghețioani, Muncești, Schinoasa, care, treptat, pe parcursul secolului XIX, au devenit suburbii ale Chișinăului.

În 1641, Vasile Lupu, domnul Țării Moldovei, a trecut moșia Chișinău în stăpânirea Mănăstirii „Sfânta Vineri” din Iași, în proprietatea căreia a rămas până în secolul XIX. În această perioadă, s-a constatat o creștere evidentă a populației. Pe lângă țărani, aici s-au stabilit meșteșugari, negustori. Astfel, Chișinăul este menționat ca târg în 1666, în timpul domnului Gheorghe Duca (1665-1666). Miron Costin l-a inclus în 1677 și 1684, între orașele Țării de Jos a Moldovei, iar Dimitrie Cantemir l-a menționat în „Descriptio Moldaviae” alături de Lăpușna și Tighina, arată lucrarea „Enciclopedia Statelor Lumii” (Editura Meronia, 2018).

Biserica Măzărache
Sursa: Biserica Măzărache

În secolul XVI, când Tighina a fost transformată în raia turcească, iar Bugeacul și împrejurimile Căușenilor se aflau în stăpânirea tătarilor, negustorii și călătorii căutau căi mai sigure în drumul de la Cetatea Albă spre Iași, și, astfel, ocoleau centrul de ținut Lăpușna și treceau tot mai des prin Chișinău.

Recensământul populației din anii 1772-1774 atesta la Chișinău circa 800 de locuitori moldoveni, armeni, greci, evrei, care se îndeletniceau cu negoțul, meșteșugurile, agricultura, pescuitul etc. Primele biserici din piatră au fost: „Măzărache” (1752) și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (1777).

Prima școală din Chișinău, organizată și susținută de stat și de Mitropolia Moldovei, datează din secolul XVIII

În paralel cu dezvoltarea economică, urbea începea să se profileze și ca centru cultural-ecleziastic și de învățământ. Prima școală organizată și susținută de stat și de Mitropolia Moldovei a început să funcționeze în secolul XVIII. Școlile activau pe lângă bisericile orașului. Locuitorii târgului au trecut prin momente grele, Chișinăul fiind devastat de turci și tătari în mai multe rânduri. De asemenea, războaiele ruso-turcești din secolele XVIII și XIX au provocat multe daune și au ruinat orașul.

În urma Păcii de la București (1812), care a pus capăt războiului ruso-turc, când spațiul dintre Prut și Nistru a fost anexat la Imperiul Țarist, Chișinăul a fost proclamat, în 1818, centrul administrativ al regiunii Basarabia și Ținutului Orhei. Au fost construite: Catedrala și Clopotnița (1836), Arcul de Triumf sau Porțile Sfinte (1841), Gara (1871). Au fost deschise Biblioteca Gubernială (1832), Liceul Regional (1833), Școala de Pomicultură (1842), Biblioteca Municipală (1877), Spitalul de Boli Infecțioase (1896) etc. Au apărut: telegraful (1860), prima linie de tramvai (1889).

Alexandru Bernardazzi, ilustrul arhitect al Chișinăului, ale cărui bijuterii arhitectonice ne bucură ochii și astăzi

Aspectul general al orașului s-a schimbat mult în anii 1850-1870. Arhitectul orașului, Alexandru Bernardazzi, a lucrat la amenajarea Chișinăului, ocupându-se de trasarea și pavarea străzilor, în anii 1850–60 a proiectat și a construit conducta orășenească de apă. A participat la amenajarea parcului orășenesc (azi, Parcul „Ștefan cel Mare”). Bernardazzi a avut circa 30 de proiecte în Chișinău, între care: clădirea Dumei orășenești (actualmente Clădirea Primăriei municipiului Chișinău), clădirea Gimnaziului de fete „Principesa N. Dadiani”, clădirea parohiei luterane, clădirea capelei Gimnaziului de fete (în prezent, Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”), clădirea Clubului Nobilimii Basarabene, clădirea Judecătoriei, Turnul de apă, Biserica „Sfântul Pantelimon”, Biserica Armenească (restaurare).

În anii 1917-1918, Chișinăul s-a aflat în centrul evenimentelor care au dus la ruperea Republicii Democratice Moldovenești de Rusia și unirea ei, în 27 martie/9 aprilie 1918, cu România. În epoca interbelică, Chișinăul a devenit unul dintre marile centre urbane ale României întregite, recăpătându-și treptat aspectul românesc, notează lucrarea „Enciclopedia Statelor Lumii” (Editura Meronia, 2018).

În perioada interbelică, Chișinăul s-a dezvoltat pe toate planurile

Au fost deschise mai multe școli, tipografii, biblioteci, teatre. De asemenea, au început să funcționeze mai multe întreprinderi ale industriei alimentare: prima moară mecanizată, fabrica de pâine, fabrica de mezeluri, fabrica de cvas și limonadă, fabrica de bomboane, fabrici de încălțăminte, tricotaje, fabrica de blănuri. Au fost organizate expoziții de mărfuri industriale și mașini agricole. Chișinăul s-a integrat în rețeaua de drumuri a României. În anii 1920-1930, la Chișinău activa o serie de bănci, între care: Moldova, Unirea României, Dacia, Iași. Au fost editate numeroase reviste și ziare. S-a dezvoltat învățământul.

Pantelimon Halippa a fondat, în 1934, prima instituție de științe academice din Basarabia – Institutul Social Român. Tot sub președinția sa a fost fondată Universitatea Populară Moldovenească. La Chișinău activau Teatrul Național, Muzeul Național de Istorie a Naturii, Cinematografele Odeon, Orfeum, Colosseum, Expres, Clubul Polonez. În perioada interbelică, au activat trei școli superioare muzicale: Conservatorul național, Conservatorul Municipal și Conservatorul Unirea.

La 28 iunie 1940, orașul a fost anexat odată cu Basarabia de către Uniunea Sovietică și a devenit, după proclamarea RSS Moldovenești, capitala noii republici incluse în componența URSS. Între iulie 1941 - august 1944, Basarabia a fost reintegrată în hotarele României. La 24 august 1944, Chișinăul a fost ocupat de Armata Roșie, redevenind capitala RSS Moldovenești (1944-1991).

După 1945, autoritățile sovietice au adus în oraș un număr mare de etnici ruși și ucraineni, populația Chișinăului crescând de la 215.000 în 1959 la 503.000 locuitori în 1972; în 1989, 40% din locuitorii orașului erau rusofoni. Timp de peste 20 de ani, Chișinăul a fost un oraș închis, care nu a putut fi vizitat de turiștii străini, potrivit lucrării „Enciclopedia Statelor Lumii” (Editura Meronia, 2018).

La 27 august 1991, Republica Moldova și-a proclamat independența. Orașul Chișinău a devenit capitala noului stat suveran și totodată primul centru politic, economic, științific și cultural al acestuia.

Primăria a încercat să reînvie tradițiile prin schimbarea Zilei orașului în Hramul Chișinăului

Situat în zona centrală a republicii, Chișinău este o regiune de dezvoltare autonomă, fiind printre primele centre urbane din Republica Moldova care au fost ridicate la rang de municipiu în 1994. În această calitate, beneficiază de largi prerogative, autonomie decizională, organizațională, gestionară și financiară, conform prevederilor Legii privind statutul municipiului Chișinău. În perioada 1994-2001, structura municipiului a cunoscut o transformare ascendentă: de la 15 unități administrativ-teritoriale, inclusiv orașul Chișinău, inițial, la 18 unități în 1998, pentru ca din 2001 să capete forma actuală cu 19 unități administrativ-teritoriale.

Municipiul Chișinău se întinde pe o suprafață de 572 de kilometri pătrați și are o populație ce numără 779.339 de persoane (90,8% urbană). Chișinăul are a doua cea mai mare densitate a populației din țară, cu 1.363 persoane pe kilometru pătrat, fiind devansat la acest capitol doar de municipiul Bălți.

Tradițional, de hram, gospodinele își întâmpină oaspeții, gătind din ajun bucate pe gustul acestora. Oricine trece pragul casei este considerat oaspete drag. Seara, mic și mare se veselesc la hora din centrul localității.

Aceste tradiții a încercat Primăria să le reînvie prin modificarea sărbătorii Ziua orașului în Hramul Chișinăului.

Casa Eparhială, distrusă în război. Astăzi în acest loc găsim Piaţa Marii Adunări Naţionale și clădirea Guvernului Republicii Moldova

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării