Ion Ceban, inspecție nocturnă pe un șantier din sectorul Râșcani al Capitalei
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a inspectat, vineri seara târziu, șantierul de pe strada Nicolae Dimo din Chișinău, una dinte cele mai aglomerate artere din sector. În prezent, drumarii aplică primul strat de asfalt pe porțiunea dintre străzile Aleco Russo și Tudor Vladimirescu. Potrivit autorităților municipale, pe această stradă nu s-a intervenit niciodată de la darea în exploatare. Lucrările vizează o suprafață totală de 11.300 m2.

„Pe strada Nicolae Dimo este aplicat primul strat de asfalt. Este vorba despre porțiunea dintre străzile Aleco Russo și Tudor Vladimirescu, din sectorul Rîșcani, și lucrări pe 11.300 m2. Anterior, de la str. Aleco Russo până la str. Tudor Vladimirescu, au fost reparate trotuarele pe ambele părți, amenajate spațiile verzi, amenajate mai multe curți de bloc și reabilitat Parcul „Șipca”. Totodată, tot pe str. Nicolae Dimo, pe porțiunea Aleco Russo - Studenților, se lucrează în prezent la reabilitarea trotuarului, a Parcului - pădure Rîșcani și este mărită capacitatea de captare a apelor pluviale. Anterior a fost modernizat Complexul Memorial „Feciorii Patriei - Sfânta Amintire”, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, transmite Știri.md, cu referire la ziua.md.
În paralel, subliniază Ion Ceban, continuă lucrările pe segmentul Aleco Russo - Studenților, unde are loc reabilitarea trotuarelor, urmând să fie mărită și capacitatea de captare a apelor pluviale. Anterior, în zonă a fost modernizat și Complexul Memorial „Feciorii Patriei – Sfânta Amintire”, mai anunță Primăria.