main logo
833

Investiție în educație: Cursuri de limba găgăuză în grădinițe

Cursuri de formare continuă pentru educatorii care predau limba găgăuză în autonomie. La acestea vor participa 74 de cadre didactice din 56 de instituții de educație timpurie. Pentru acest program, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a acordat finanțare de peste 290.000 de lei.

Investiție în educație: Cursuri de limba găgăuză în grădinițeImagine simbol

Natalia Croitor predă limbile găgăuză și română la Grădinița numărul 1 din Comrat. Educatoarea susține că instruirea suplimentară va fi utilă în munca ei, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

„Noi vorbim cu copiii o zi în limba română, o zi - în limba găgăuză. Toate momentele din regimul zilnic se desfășoară în limba găgăuză. Cunoaștem limba găgăuză, îi învățăm pe copii, dar gramatica se uită și trebuie de reîmprospătat cunoștințele, ca să vorbim frumos, ca limba noastră să fie bogată și frumoasă”, a spus ea.

„Copiii iubesc limba, dar, în fiecare zi, personalul trebuie să vorbească această limbă. Știe, nu știe, trebuie să învețe”, a declarat educatoarea Elena Ostaș.

Cursurile vor începe din 1 august. Acestea vor fi organizate în două module - lingvistic, axat pe dezvoltarea competențelor de comunicare în limba găgăuză, și psihopedagogic, concentrat pe aplicarea metodelor didactice moderne în predarea limbii materne.

„Chestiunea limbii găgăuze este una pe care trebuie să o rezolvăm aici. Autonomia a fost creată pentru a păstra limba și cultura. Nu este un alt loc în lume unde limba găgăuză va fi păstrată, decât aici în autonomie”, a menționat șefa statului, Maia Sandu.

„Este un început pentru un nou program de stat pentru promovarea limbii găgăuze. În prezent, avem 12.000 de elevi care studiază limba găgăuză și 115 profesori în toată autonomia”, a precizat ministrul Educației, Dan Perciun.

Potrivit MEC, anul trecut au fost editate 9.400 de manuale în limba găgăuză pentru elevii claselor a V-IX-a.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării