Învățământul dual prinde rădăcini la Bălți: Tinerii sunt mulțumiți
Modelul educațional dual, care îmbină teoria cu practica direct în cadrul companiilor, câștigă tot mai mult teren la Bălți. În cadrul unui eveniment desfășurat recent, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, agenți economici și elevi au avut ocazia să cunoască despre oportunitățile oferite. Tinerii s-au arătat mulțumiți și spun că, astfel de evenimente sunt o soluție practică viabilă.

„Este o zi dedicată vouă, tinerilor. Tinerilor ce sunt gată să învețe, să lucreze și să contribuie pas cu pas la construirea unei cariere bazate pe competențe practice și reale”, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.
„Noi aici ne cunoaștem cu colectivul, discutăm, este o bună practică de a îmbina lumea. Motivare în domeniul IT mai mult, așa. Calculatoarele, de aceea am ales Colegiul Politehnic.”
„Nu am până când idei unde voi merge, este incertă situația. Ce mi-a plăcut aici, m-a uimit cum toții încearcă să se afirme. Chiar și fetele au făcut o mică defilare frumos, mi-a fost interesant. Aceste evenimente sunt folositoare, te îndrumă și tu poți înțelege dacă vrei să ajungi în această sferă.”
„De la această activitate doresc ca să aflu mai mult ce este nou în orașul nostru, fiindcă, pentru a face un pas din clasa a noua într-o altă instituție, un alt univers, să spunem așa, atunci doresc să fac un pas, pentru ca viitorul meu să fie cât mai luminos și cât mai frumos pentru mine. Doresc să devin designer la Colegiul de Industrie Ușoare, fiindcă, mă ocup și cu modelling-ul și cred că acesta va fi un pas pentru mine pentru a avea și ca modelă și ca designer.”
Experiența îmbinării părții practice și a teorii sunt și un mare plus pentru cadrele didactice.
„Partea asta ai aranjat? Da. Hai să încercăm din partea asta. ”
„Este promovarea învățământului dual în instituția noastră. Respectiv, noi promovăm și specialitatea noastră, Rețele de Calculatoare. Ca și cadru didactic, aceste evenimente desigur că, dorim să fie mult mai mulți elevi la noi în instituție, să promovăm învățământul dual, să dăm tinerilor discipoli, să dăm elevilor, cunoștințele care sunt lipsă la ei”, menționează Gheorghe Simnițchi, profesor de specialitate, TIC, Colegiul Politehnic.
„Să construiască o carieră de succes, eu consider că este foarte binevenită și iată, am văzut acolo că este un domn, prietena mea de la UNICEF, este foarte bine că noi avem și elevi care cu dizabilități învață, își fac studiile și este foarte bine că există egalitate chiar și pentru copiii cu dizabilități”, zice Marcela Groza, profesoară de istorie, Colegiul Politehnic Bălți.
Evenimentul a fost desfășurat în cadrul Colegiului Politehnic Bălți, cu suportul Cooperării Germane.
„Este o experiență foarte frumoasă, din motiv că, în timp de doi ani de zile, am avut posibilitatea să deschidem două programe de formare profesională și din discuții cu instructori de la agenți economici, am înțeles că elevii se descurcă foarte bine și le este foarte util această practică, fiindcă, într-adevăr, agentul economic își pregătește elevii pentru activitatea la întreprindere, iar noi, profesorii îi pregătim deja din punct de vedere teoretic, ceea ce este și un beneficiu pentru agentul economic și pentru instituție”, menționează Ludmila Craițman, directoarea Colegiului Politehnic Bălți.
„Eu am încrederea că, tinerii vor crea noi legături cu agenții economici, ambii să aibă doar profituri, prin programe de cooperare și, desigur, să obțină noi idei cum să muncească, cum să-și găsească un loc de muncă potrivit, dar și pentru a-ți face țara mai bună. Deoarece, noi cu toții sperăm că voi toți veți contribui la dezvoltarea acestei țări frumoase și veți rămâne acasă pentru a face o schimbare. Iată de ce suntem aici, să vă susținem prin cooperarea germană în intențiile voastre educaționale”, spune Verena Zell, șefa secției cooperare pentru dezvoltare, Ambasada Germaniei în Republica Moldova.