main logo
5000

Intervenție la Botanica: Cum un tânăr de 19 ani voia să scape de Poliție

Poliție, pompieri și un tânăr care ar fi vrut să sară. O asemenea situație a fost surprinsă ieri, 7 mai, la un bloc de locuit din sectorul Botanica al Capitalei.

Intervenție la Botanica: Cum un tânăr de 19 ani voia să scape de PolițieFoto: Colaj știri.md

În imaginile video publicate pe rețelele sociale se vede cum polițiștii intră pe ușa blocului, iar pompierii au instalat o pernă de salvare, transmite Știri.md.

Ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, ne-a spus că intervenția de salvare nu a avut loc, întrucât persoana a coborât de una singură.

Totodată, șefa Secției Comunicare și Protocol a IGP, Diana Fetco, ne-a comunicat că polițiștii antidrog de la INI și mascații de la „Fulger” au intrat cu percheziții în locuința tânărului de 19 ani. Acesta este suspectat de realizarea drogurilor și, încercând să scape de oamenii legii, a ieșit pe geam.

„Mai mult, în timpul operațiunii, tânărul a aruncat peste balcon o cantitate de droguri de tip PVP (sare)”, ne-a spus Diana Fetco.

În cele din urmă, el a fost reținut pentru 72 de ore.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării