main logo
1588

Incendiul din Durlești: MIDR a raportat intervențiile efectuate

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a convocat o ședință de lucru cu secretarul de stat Veaceslav Șipitca și directorul Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică (INST), Ion Moraru, pentru a evalua măsurile întreprinse în urma incendiului din 16 mai, care a distrus mansarda unui bloc de locuit din orașul Durlești.

Incendiul din Durlești: MIDR a raportat intervențiile efectuateImagine simbol

Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), s-au desfășurat acțiuni urgente în două direcții: sprijin pentru intervenții imediate și investigarea cauzelor tehnice ale incendiului. Între 19 și 21 mai, un grup de experți tehnici a evaluat starea blocului și a elaborat un proiect pentru instalarea unui acoperiș provizoriu, menit să protejeze apartamentele afectate de intemperii, transmite Știri.md.

Ulterior, Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat susținerea financiară a intervențiilor, iar Guvernul a alocat, pe 28 mai, peste 1,2 milioane de lei din Fondul de intervenție pentru construcția acoperișului temporar și evacuarea deșeurilor.

De asemenea, au fost alocați 55.800 de lei pentru expertiza tehnică a mansardei. Banii vor fi gestionați de Primăria Durlești, care urmează să contracteze lucrările.

Pe lângă intervențiile tehnice, INST a demarat, la solicitarea ministerului, un control inopinat privind legalitatea construcției și exploatării blocului. Raportul, finalizat pe 3 iunie, a identificat numeroase neconformități, printre care:

  • emiterea actelor permisive cu încălcări ale normelor urbanistice;
  • documentație tehnică proiectată și verificată neconform;
  • lipsa cărții tehnice și a supravegherii de autor;
  • recepția obiectivului cu încălcarea normelor antiincendiare;
  • executarea neautorizată a mansardei pe toată suprafața cerdacului.

Toate materialele au fost transmise organelor de drept pentru examinare.

În cadrul ședinței, oficialii au discutat și despre necesitatea intensificării controalelor la nivel național, în special pentru mansardele și etajele adăugate ilegal. Viceprim-ministrul Bolea a subliniat că tragedia de la Durlești este un exemplu al riscurilor cauzate de tolerarea construcțiilor neautorizate.

„Vom consolida capacitatea de control și vom interveni ferm, oriunde sunt ignorate normele. Siguranța oamenilor trebuie să primeze în fața oricărui interes comercial sau abuz de procedură”, a conchis Bolea.

Amintim că un incendiu a izbucnit pe 16 mai, într-un bloc locativ din orașul Durlești. Acesta a distrus aproape 1.500 de metri pătrați din acoperișul mansardei, iar apa a ajuns până la apartamentele de la parter. 16 locatari au avut nevoie de ajutorul medicilor. 

Potrivit IGSU, incendiul ar fi izbucnit din cauza încălcării regulilor de apărare împotriva incendiilor la executarea lucrărilor cu focul.

Pe 3 iunie, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a anunțat rezultatele controlului efectuat asupra blocului locativ de pe strada Tudor Vladimirescu, după incendiul produs la mansarda neautorizată.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării