main logo
637

În satele din nord, tinerii se implică activ în schimbarea locală

Într-o perioadă în care tot mai multe comunități rurale se confruntă cu depopulare și dezinteres civic, tinerii din satele Borosenii Noi și Pârjota, raionul Râșcani, oferă o lecție neașteptată de solidaritate, inițiativă și regenerare socială. Nu doar că au ridicat terenuri de sport și au plantat spații verzi, dar au redat sens ideii de echipă și au demonstrat că schimbarea pornește de la cei care aleg să se implice.

În satele din nord, tinerii se implică activ în schimbarea localăColaj: Știri.md

Chiar dacă începutul a fost dificil, implicarea activă a tinerilor a crescut odată cu rezultatele care nu au întârziat să apară. Terenul de volei construit satul Borosenii Noi a devenit un simbol al solidarității și prieteniei, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.

„La început a fost puțin mai complicat, fiind-că nu toți au dorit să se implice, dar după, prin diferite activități am făcut ca tinerii să se implice cât mai mult și am avut un rezultat bun. Terenul de volei, a fost o necesitate, fiind-că nu aveau unde să se joace, erau mulți doritori de a juca volei, dar nu aveau această posibilitate de a juca pe un teren bine pregătit”, a adăugat Stelian Trihuc, liderul grupului de inițiativă din satul Borosenii Noi, raionul Râșcani.

Profesoara Elena Burduja subliniază impactul educațional al inițiativei.

„Mai bine decât să stea în telefoane, mai bine vin aici, aceasta este sănătatea lor, se dezvoltă sănătatea, se dezvoltă colectivismul, prietenia, se implică, povestesc unul altuia, care încă nu știe despre aceste proiecte, dorește pe viitor să se implice, nu ducem lipsă de tineri activi și dornici”, menționează Elena Burduja, profesoară.

La Pârjota, transformarea este la fel de vizibilă. Tinerii au amenajat un teren de volei, unul de fotbal, au plantat copaci și au construit bănci – nu pentru ei înșiși, ci pentru generațiile viitoare. Sergiu Cușnir, liderul grupului local, vede în aceste acțiuni o investiție în viitor.

„Am dorit să ne implicăm în dezvoltarea localității, ca tinerii viitori să aibă mai multe posibilități și niște condiții mai bune pentru studii și altele. Aceste proiecte sunt foarte binevenite pentru localitate, deoarece dezvoltă școala de aici și oferă mai multe șanse la dezvoltare și cultură din satul nostru”, spune Sergiu Cușnir, liderul grupului de inițiativă din satul Pîrjota, raionul Râșcani.

„Dacă au dorința și le place să facă și să schimbe tot ce este posibil, este foarte bine, tot pentru noi facem și tot noi să ne simțim mai bine aici. Venim sâmbăta, duminica, în vacanță venim, ne jucăm volei pe terenul de nisip, fotbal”, zice Dumitrița Burenco, elevă.

Profesorii din localitate susțin inițiativele discipolilor cu entuziasm, recunoscând valoarea acestora dincolo de rezultatele imediate.

„Copiii au fost destul de implicați și ne bucurăm pentru implicarea lor, deoarece de aici anume se formează aptitudinile lor și abilitățile pentru viața de mai departe, este foarte bine lucrul în echipă, este promovat aceasta și copiii învață și se pregătesc pentru viitor și dacă reușesc la nivel de gimnaziu, sunt sigură că o să reușească și mai departe unde o să-și urmeze calea mai apoi”, a adăugat Aliona Cușnir, profesoară.

„Prin aceste mici proiecte, tinerii reușesc să-și realizeze poate și unele visuri, implicându-se activ, comunicând cu colegii mai mari, de diferite vârste se implică cu tinerii din comunitate, cei din instituție și împreună formează o echipă, ghidați de profesori care îi încurajează la fiecare pas. Ne bucură faptul că tinerii se implică și au dorința de a se implica și de a realiza aceste activități”, menționează Dorina Gheorghian, directoarea gimnaziului din satul Pârjota.

Aceste inițiative demonstrează că schimbarea începe cu pași mici, dar siguri. Atunci când tinerii aleg să se implice, nu doar că dau viață comunităților lor, ci și modelează un viitor mai unit, mai solidar și mai responsabil.

„Este foarte îmbucurător faptul că tinerii formează grupuri de inițiativă, 4-5 tineri, în care își îndeplinesc visele, pentru că ei deja sunt oameni mari, lucrăm cu tineri de la 14 ani și evident că ei sunt în stare să identifice o anumită problemă, o anumită necesitate la ei în localitate. Acest lucru poate fi doar pentru folosul lor și evident și pentru folosul comunității”, spune Svetlana Raifura, coordonator al proiectului „Fondul Pentru Tineri Râșcani”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării