main logo
5479

Impresiile de coșmar cu care a rămas un vlogger britanic la Chișinău

Un vlogger englez care a vizitat Chișinăul în luna aprilie a rămas cu impresii „de coșmar” despre Capitala Republicii Moldova.

Impresiile de coșmar cu care a rămas un vlogger britanic la ChișinăuImpresiile de coșmar cu care a rămas un vlogger britanic la Chișinău

Acesta a vizitat subteranele Capitalei, hotelul „Național”, piața de vechituri și alte locuri din Chișinău, un oraș de care s-a arătat profund dezamăgit, transmite Știri.md cu referire la cotidianul.md.

Vloggerul își începe filmul menționând că orașul cel mai mare al Republicii Moldova este Capitala cea mai puțin vizitată din Europa. Deși a vrut să „dea o șansă” Chișinăului, concluziile sale au fost unele foarte triste, spunând că înțelege de ce Capitala Republicii Moldova este vizitată de atât de puțini turiști.

Primele impresii vin din subterana de la Academia de Științe, „chiar în inima capitalei”, după cum menționează vloggerul. El nu poate înțelege cum autoritățile Capitalei pot lăsa într-un asemenea hal trecerea subterană. Ulterior ajunge la hotelul Național, rămas în paragină, întrebându-se „de ce măcar nu se pune o prelată pentru a fi ascunsă această ruină”.

Și mizeria din jurul havuzurilor din fața hotelului i-a lăsat un gust amar vloggerului, care a amintit că „acest dezastru este cauzat de politicieni, care nu fac nimic altceva decât să fure”.

„Mi-ar fi rușine să fiu politician într-o asemenea țară. Mi-aș ascunde fața”, mai menționează acesta în timp ce trece pe lângă un gard plin de afișe electorale.

El a discutat și cu un grup de oameni beți pe care i-a întâlnit, rămânând șocat de sărăcia și mizeria pe care a întâlnit-o printre blocuri.

Filmul, denumit „Nimeni nu vizitează această țară… Află de ce” a adunat aproape 400 de mii de vizualizări până la această oră.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării