main logo
481

IGM și Avocatul Poporului colaborează pentru a ajuta persoanele apatride

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) și Oficiul Avocatului Poporului subliniază importanța colaborării continue între instituții pentru a asigura o protecție adecvată și o integrare armonioasă a persoanelor apatride în societatea moldovenească.

IGM și Avocatul Poporului colaborează pentru a ajuta persoanele apatrideFoto: IGM

Instituțiile au găzduit ieri, 23 iunie, o sesiune informativă de referință, dedicată fortificării capacităților autorităților publice locale. Evenimentul a avut ca obiectiv principal promovarea unei abordări interinstituționale integrate și eficiente în identificarea, integrarea și îndrumarea persoanelor apatride, transmite Știri.md.

Agenda sesiunii a cuprins o înțelegere detaliată a legislației și problematicii apatridiei, familiarizarea cu procedurile și mecanismele eficiente de referire, precum și îmbunătățirea colaborării interinstituționale. 

„Aceste elemente contribuie la eficientizarea proceselor de integrare a persoanelor străine”, au menționat autoritățile.

Totodată, a fost prezentat Ghidul practic – referirea persoanelor apatride, „un instrument valoros elaborat de Oficiul Avocatului Poporului cu sprijinul UNHCR”. Acest ghid este conceput pentru a oferi sprijin profesioniștilor în activitatea lor cotidiană.

Sesiunea face parte dintr-o serie de inițiative regionale axate pe promovarea unei abordări interinstituționale coerente și eficiente în prevenirea și reducerea apatridiei, precum și în integrarea persoanelor străine. Participanții, reprezentanți din domeniul asistenței sociale și alți actori relevanți din regiunea Centru a țării, care interacționează direct cu diverse grupuri de persoane, inclusiv persoane nedocumentate, fără cetățenie sau cu statut nedeterminat care întrunesc condițiile pentru a fi recunoscute ca apatride, au avut oportunitatea de a-și aprofunda cunoștințele.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării