main logo
571

Havuzul de pe bulevardul Dacia, transformat într-o groapă de gunoi

Cândva era un punct de atracție atât pentru chișinăuieni, cât și pentru oaspeții capitalei. Astăzi, însă, farmecul de altădată este transformat într-o adevărată groapă de gunoi.

Havuzul de pe bulevardul Dacia, transformat într-o groapă de gunoi

Vorbim despre havuzul de pe bulevardul Dacia din capitală, care mai bine de 20 de ani este lăsat de către autorități într-o stare deplorabilă. Oamenii care locuiesc prin preajmă spun că regretă că nimeni nu are grijă de fața orașului, transmite Știri.md cu referire la Tvc.md.

Deși cu ani în urmă răcea aerul în perioada caniculară și era considerat cartea de vizită de bulevardului Dacia, astăzi în loc de apă în interiorul havuzului putem vedea deșeuri de tot felul. Mai mult decât atât, scările care sunt amplasate în jurul lui sunt într-o stare dezastruoasă și prezintă pericol pentru cetățeni. 

Chiar și așa, nici autoritățile municipale și nici conducerea țării nu  se grăbește să restaureze havuzul și scările, lucru ce îi nemulțumește pe locatarii din preajmă.

„Foarte murdar. Chiar într-adevăr nimeni nu are grijă, nimeni. Nu știu ce face  conducerea țării pentru că chiar nu se ocupă.”

Acest bărbat locuiește de mic într-un bloc din apropierea havuzului. El spune că zilnic, când trece prin apropiere, își amintește cu nostalgie de vremurile când admira priveliștea de altă  dată.

„Era o priveliște frumoasă fiindcă, era jur împrejur curat, era aranjat și havuzul ăsta cu toate farmecele sale ademenea oamenii mai ales dimineața, seara sau în timpul   cald. În zilele călduroase era mult public aici.”

Deși havuzul stă în paragină de ani buni, oamenii spun că niciodată, niciun parlamentar nu s-a interesat de soarta acestuia. Mai mult, ei sunt de părere cei de la conducerea țării au stat  până acum în fotolii doar de ochii lumii și nicidecum nu au lucrat în folosul cetățenilor.

„Niciodată nu am văzut pe nimeni ca să se intereseze.”

„Autoritățile nu prea văd multe lucruri. Alte interese au și interesele  oamenilor la ei sunt pe penultimul sau ultimul plan.”

Directorul general al Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a monumentelor, Ion Ștefăniță ne-a spus că havuzul nu are un statut de protecție, însă face parte din spațiul public. De aceea, municipalitatea trebuie să le  reabiliteze  pentru că acestea sunt fața capitalei.

„Toate trebuie reabilitate, amenajate și de ce nu în perspectivă  să fie combinate și  cu un iluminat artistic nocturn.”, a declarat Ion Șefăniță, director AIRM.

În perioada sovietică, în Chișinău funcţionau aproximativ 50 de havuzuri. Astăzi, spre regret o mare parte din acestea sunt abandonate și distruse.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării