main logo
1268

Foști șefi de stat: În 30 de ani, R. Moldova a trecut testul democrației

„Republica Moldova a trecut testul democrației în acești 30 de ani.” Asta susțin foștii președinți de țară, dar și deputații din primul Parlament.

Foști șefi de stat: În 30 de ani, R. Moldova a trecut testul democrațieiImagine simbol

Prezenți la ședința solemnă a Legislativului, dedicată celebrării a 30 de ani de la adoptarea Legii Supreme, foștii aleși au ținut să menționeze și faptul că referendumul din toamnă va stabili foarte clar în Constituție care este calea pe care țara noastră trebuie s-o urmeze, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

„Are o istorie tot ce se întâmplă acum, o istorie mai veche. Poporul conștientizase o mișcare de eliberare națională, că scopul final este elaborarea noii Constituții. Noi sperăm că va veni, în sfârșit, acel moment și se va întâmpla nu departe, în toamnă undeva, când se va întâmpla referendumul constituțional, care va pune capătul tuturor acestor incertitudini, va stabili clar în Constituție că drumul nostru este ireversibil, european și va aduce maximum de stabilitate”, a spus Ion Hadârcă, fost deputat în Parlament.

„R. Moldova are o Constituție absolut funcțională, care nu văd absolut niciun motiv pentru anumite intervenții majore. Ea corespunde tuturor standardelor în materie de constituționalism, care există la ora actuală în continentul european și nu doar. Dacă ar fi să discutăm despre un test al democrației, cred că Republica Moldova i-a trecut în acești 30 de ani, deoarece am avut permanent o alternanță la guvernare, avem pluralism politic, avem competitivitate electorală”, a menționat Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale.

„A fost o idee, o inițiativă de modificare și Parlamentul în 1999 a răspuns acestei inițiative cu un vot unanim, practic unanim, 94 de deputați au votat modificarea Constituției, una din puținele modificări care au fost votate prin consens aproape. La momentul actual, o să spun așa mai delicat, sunt mai multe chestiuni care trezesc o puțină îngrijorare, fiindcă nu toată lumea înțelege, nu toată lumea salută, dar eu am spus încă o dată, orice modificare a Constituției trebuie să aibă un consens larg, trebuie să fie acceptată de majoritatea societății”, a comentat Dumitru Diacov, fost președinte al Parlamentului.

Foștii președinți de țară susțin ideea precum că prevederile constituționale ar trebui să devină obiect de studiu încă din școală.

„Încălcări de Constituție noi avem în fiecare zi, cu părere de rău, acum la modă este ingerința, amestecul în textul Constituției pe parcursul anilor, nu cele mai reușite, și aceasta a trezit în rândul oamenilor o neîncredere, o mică neglijență, a diminuat din autoritatea Constituției. Trebuie să cunoaștem Constituția și la acest capitol trebuie de văzut în școli. În al doilea rând e implementarea”, este de părere Petru Lucinschi, fost președinte.

„Am participat la formarea acestuia, nu am reușit pe deplin cum noi dorim, dar am făcut un lucru mare fiindcă avem și Constituție, avem sisteme de conducere, organe statale. Eu sunt proeuropean încrezător și educat în duhul acesta, nu văd altă cale pentru noi decât parcursul european și salut conducerea de astăzi care reușește să facă pași concreți în această direcție”, a declarat fostul șef de stat, Nicolae Timofti.

Pe data de 29 iulie, R. Moldova a marcat 30 de ani de la adoptarea Constituției. Legea Supremă a fost adoptată de Parlament la 29 iulie 1994 și a intrat în vigoare la 27 august în același an. Documentul cuprinde 143 de articole, precum și opt articole de dispoziții finale și tranzitorii. Aceasta este baza juridică a întregii legislații și este documentul cu cea mai mare autoritate de reglementare în viața publică, politică și socială a țării.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării