main logo
4171

Fosta bonă face lumină în scandalul dintre Vasile Macovei si soția sa

Conflictul dintre Cristina Bolboceanu și Vasile Macovei se adâncește tot mai mult.

Fosta bonă face lumină în scandalul dintre Vasile Macovei si soția sa

Cristina Bolboceanu a declarat pentru site-ul perfecte.md că Vasile poate să-și vadă copiii oricând, în timp ce acesta susține contrariul. Ultima dată interpretul și-a vizitat familia în luna februarie.

Reporterul O Seară Perfectă a reușit să discute cu Elena Ciobanu, cea care până în primăvară a fost bona lui Dominic și Damian, la Istanbul: „Pe mine mă suna zilnic, însă eu aveam restricții să nu-i dau voie să vorbească cu copii fără voia ei. Damian întreba de tata, voia să vorbească cu el, ea însă îi spunea că de unde să ți-l iau eu pe taică-tu”.  

Vasile i-a văzut ultima data în luna februarie. Atâta timp cât s-a aflat la Istanbul, relația dintre cei doi încă soți a fost tensionată, spune bona: „El parcă era aici un străin, mânca de fiecare dată singur, cu copiii mergea la plimbare, însă cu Cristina se certau mereu”.  

Tot bona susține că ea avea mereu grijă de copii, uneori chiar și noaptea: „Dimineața eu mă trezeam și îi hrăneam, îi îmbrăcăm, îi spălam pe dinți. Cristina avea grijă doar de ea, apoi îi lua și mergeau la grădiniță. Seară venea, îl adormea pe cel mic și iar pleca, nici măcar nu-mi spunea, se trezea Damian întreba de mama, Cristina nu era și se trezea și Dominic”.  

Ambii părinți au grijă ca cei doi micuți să nu ducă lipsă de nimic. Atât Cristina, cât și Vasile, le cumpără sute de jucării și hăinuțe: „Cristina are grijă să le cumpere de toate, jucării și hăinuțe. Vasea le trimitea pachete mari de 20 de kg cu jucării scumpe, pe numele meu. După ce Cristina s-a mai domolit, îi trimitea ei”.

Amintim că Vasile Macovei și Cristina Bolboceanu s-au căsătorit în luna aprilie 2015. Cântărețul a declarat pentru perfecte.md că, deși în acte încă sunt căsătoriți, relația dintre el și soția sa s-a răcit. Ea stă la Istanbul, împreună cu cei doi fii ai lor, Damian și Dominic. El a revenit la Chișinău, unde s-a concentrat pe cariera sa muzicală. Acum, Vasile este nemulțumit că nu-și poate vedea băieții: „Nu sar cu acuzații împotrivă ei, însă din momentul în care ne-am separat, eu nu mai am acces la cei doi copii ai mei, la care țin extrem de mult. Nu mă mai interesează viață ei personală, din moment ce nu mai suntem împreună, însă îmi fac mereu griji pentru copii, pe care vreau să-i văd cum cresc, să le fiu alături în cele mai frumoase momente, sau atunci când au nevoie de mine".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării