main logo
1312

Forumul Regional pentru Inovații în Guvernare: spre guvernare eficientă prin inovații

Forumul Regional pentru inovații în guvernare, care se va desfășura în perioada 14-16 noiembrie 2017 la Chișinău cu genericul “Spre Obiectivele Globale prin guvernare eficientă”, va întruni peste 200 specialiști în domeniul administrației publice, atât din țară, cât și de peste hotarele ei.

Evenimentul, care în acest an este deja la a patra ediție, va fi organizat pentru prima dată la nivel regional, printre participanți numărându-se reprezentanți din aproximativ 20 țări din Europa de Est și Asia Centrală, precum și reprezentanți ai țărilor din afara regiunii. Acest lucru a devenit posibil datorită parteneriatului cu Centrul Regional al PNUD din Istanbul.

Obiectivul principal al forumului este de a impulsiona dialogul pe marginea beneficiilor care se pot obține ca urmare a adoptării unor practici inovative în procesul de modernizare a serviciilor de stat și de elaborare a politicilor publice, de a contribui la implementarea angajamentelor Guvernului privind implementarea reformelor, pe de o parte, dar și de a corespunde așteptărilor și nevoilor cetățenilor, pe de altă parte. În același timp, forumul va constitui următorul pas spre crearea unei platforme pentru schimbul de cunoștințe și experiență în domeniul soluțiilor și abordărilor inovative cu privire la dezvoltarea sectorului public în conformitate cu Agenda 2030 de Dezvoltare Durabilă.

Activitatea forumului se va axa pe trei direcții prioritare, una dintre care se referă la modernizarea serviciilor publice prin intermediul implementării soluțiilor inovative. La prima etapă, vor fi abordate tendințele de dezvoltare a guvernării electronice și modelele de prestare a serviciilor publice în conformitate cu principiul ”ghișeului unic”, rolul soluțiilor inovative în promovarea transparenței și incoruptibilității, dezvoltării instituționale pentru prestarea serviciilor publice de calitate mai înaltă.

De asemenea, participanții la forum vor putea face schimb de experiență, angajându-se în dezbateri pe marginea provocărilor cu care se confruntă în prezent sectorul public, atât din perspectiva prestatorilor de servicii publice – instituțiilor de stat, precum și din perspectiva utilizatorilor finali – a cetățenilor. Se propune ca aceste discuții să devină un imbold pentru ca serviciile publice să devină mai accesibile, atotcuprinzătoare și să corespundă necesităților și așteptărilor cetățenilor.

A doua parte a forumului va fi dedicată aplicării abordărilor experimentale în elaborarea de politici, abordări care oferă posibilitatea verificării oportunității implementării uneia sau altei politici, analizării la nivel micro, înainte de implementarea pe scară largă, la nivel public, a impactului acestor politici. În cadrul forumului, vor fi prezentate avantajele și dezavantajele aplicării în sfera publică a acestei abordări, folosind exemple din Marea Britanie, Finlanda, Armenia și Republica Moldova.

Partea finală a forumului se va axa pe metodele inovative de creștere a productivității în sectorul public. Vor fi prezentate diferite modele de organizare a sectorului public (Delivery Units), care contribuie la o mai eficientă implementare a reformelor și la obținerea unor rezultate tangibile de Guverne, orientate spre creșterea nivelului de bunăstare a cetățenilor. Funcționarii guvernamentali, factorii de decizie și experții în domeniu vor oferi exemple ale unor abordări mai rapide și mai eficiente pentru reformarea serviciilor publice prin intermediul practicilor inovative, care au fost verificate în timp și implementate cu succes în multe țări ale lumii.

Pe parcursul celor trei zile, cât va dura forumul, vor fi organizate șase ședințe discuții de panel și două ateliere: ”Foresight, ca instrument de planificare strategică” și ”Experimentarea – baza creării politicilor”. Totodată, forumul va găzdui iarmarocul cunoștințelor despre guvernare, la care se vor fi prezentate exemple de prestare a serviciilor publice din diferite țări din regiune.

Pentru multe informații accesați pagina de internet innoforum.md

Forumul regional de inovații în guvernare este organizat de Laboratorul de Inovații Sociale (MiLab) în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Cancelaria de Stat și Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women).

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării