main logo
793

Forfotă la cămine: Cum arată camerele studenților de la UTM

Forfotă în căminele studențești din Capitală. Dis-de-dimineață, zeci de tineri au făcut coadă la intrarea într-un campus al Universității Tehnice pentru a-și vedea camera unde vor locui pe parcursul anului.

Forfotă la cămine: Cum arată camerele studenților de la UTMFoto Simbol

Deși unii au spus că nu-și pot permite un apartament în chirie, deoarece e prea costisitor, alții s-au arătat convinși că viața studențească e mult mai interesantă anume la cămin, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

„Așteptăm să primim căminul. Pentru prima oară? Da! Ești pregătită pentru viața de cămin? DA”.

„Nu te-ai gândit la o chirie? Nu, deoarece viața aici este mai interesantă. Ai adus și lucrurile deja? Nu, dar în curând le voi aduce”.

Mihaela Dicusar, Reporter Tv8: „Trei paturi, două mese și doar un singur dulap. Cam astfel arată o cameră în căminul Universității Tehnice pentru trei persoane”.

„Camera e destul de ok. Este garderobă nouă. Paturi sunt cât de cât mai bune. Vom aduce un alt frigider și cred că vom trăi”.

„Mă uit că tapetele nu trebuie de schimbat. Fereastra tot este nouă. Mă aranjează tot”.

„Cum ți se par condițiile? Normale. De trăit se poate”.

Potrivit administrației, primii sunt cazați studenții din primii ani, apoi le vine rândul și celor din ultimii ani de studiu. Repartizarea locurilor în cămine se face în funcție de facultate, limba vorbită și de vârstă. Pentru un trai cinci luni, tinerii vor scoate din buzunar 1.735 de lei.

Dascăl Anghel, Președintele biroului sindical la facultatea Electronică și Telecomunicații:

„Astăzi cazăm anul I și cei care vin complimentar. De mâine cazăm anii mari și masteranzii. Acum avem de cazat în jur de 100 de persoane. Majoritatea stă în camere de trei persoane, anul 1, deoarece este un fel de selecționare. Cine va rămâne la cămin, cine nu… Reparații au fost făcute pe timp de vară. Ceea ce s-a putut.

Emoții mari au avut și părinții studenților din anul I. Deși condițiile nu sunt nici pe departe luxoase în cămine, aceștia spun că nu-și pot permite un apartament în chirie.

„Ne facem griji, ca toate mamele. Sperăm că în colectiv se va educa altfel. Deja nu va mai fi acasă. Se vor educa alte calități la el”.

„Condițiile cum vi se par? Bune. Încă n-am fost în cămin. N-am văzut. De ce nu ați luat chirie? Sunt mai scumpe”.

Universitatea Tehnică din Moldova dispune, în total, de 10 cămine care găzduiesc aproximativ 2.200 de studenți.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării