main logo
2856

Fenomenele meteo extreme care pot lovi Moldova în luna mai

După o scurtă perioadă de vreme frumoasă, ca de vară, natura intervine în forţă, astfel încât a făcut motiv pentru meteorologi să anunţe Cod Galben de instabilitate atmosferică.

Fenomenele meteo extreme care pot lovi Moldova în luna mai

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), în zilele de azi şi mâine, se prevăd descărcări electrice, izolat averse puternice (15-25 litri pe metru pătrat), cu grindină și vijelie în rafale de până la 17-22 metri pe secundă, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Specialiştii SHS afirmă că dintre fenomenele meteorologice stihinice, cel mai mare pericol în luna mai îl prezintă îngheţurile. Totodată, în această lună creşte probabilitatea averselor puternice şi grindinei măşcate – în medie o dată în doi ani. 

Ploile puternice sunt posibile în medie o dată în trei ani, iar ploile puternice de lungă durată – în medie o dată în 50 ani. 

Intensificarea vitezei vântului de peste 25 m/s poate fi semnalată în medie o dată în 5 ani. Este posibilă formarea vârtejurilor. 

Spre exemplu, la 25 mai 1984, în satul Mândra, raionul Călăraşi, s-a înregistrat un vârtej cu o putere devastatoare.

Codul Galben de instabilitate atmosferică nu va afecta în măsură substanţială valorile termice. Astfel, în următoarele zile se prevăd temperaturi de peste 25 de grade Celsius, ziua, şi în jur de 15 grade, noaptea.

În contextul acestor avertizări, poliţia de patrulare, salvatorii, organele locale de gospodărire comunală atenţionează populaţia să fie prudentă, atât la trafic, cât şi în alte circumstanţe. 

„Este vorba de un sfârşit de săptămână, agravat de condiţii climaterice complicate, de aceea cetăţenii trebuie să fie atenţi şi să evite orice situaţie care poate fi primejdioasă, în special locurile şi obiectele care se pot prăbuşi sau deteriora în urma vântului puternic, iar cei care au programate ieşiri în aer liber ar fi bine să renunţe. Mai ales să fie atenţi şoferii pentru că pe drumuri se va circula anevoios”, au precizat pentru Moldpres surse de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Un Cod Galben de manifestări de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate a fost emis şi de Administraţia Naţională de Meteorologie din România. 

Instituţia a semnalat că în perioada de până la 21 mai, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp și pe arii restrânse 35...40 l/mp. 

De asemenea, „în Moldova și în zona Carpaților Orientali se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp”, indică Administraţia Naţională de Meteorologie din România.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării