Tranzacţii suspecte cu acţiunile unei cariere de piatră din Moldova
În cadrul a două tranzacţii ce au avut loc pe 18 şi 21 octombrie, în afara pieței reglementate sau MTF, au fost vândute 75% din acţiunile Cariera Micăuți SA.

Preţul de vânzare a fost de doar 3,05 milioane lei (circa 175.000 de dolari), ceea ce pare a fi un preţ mizer în condiţiile în care această este una dintre cele mai mari cariere de piatră din Moldova, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.
Lupte pentru Cariera Micăuți
Cine a vândut şi cine a cumpărat nu este deocamdată clar, deaorece pentru controlul acestei companii de un an și ceva se duc lupte crâncene cu implicarea unor deputaţi democraţi.
Trezeşte semne de întrebare şi faptul că tranzacţiile au avut loc la doar câteva zile după ridicarea de către Colegiul Civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, a măsurilor asiguratorii impuse anterior la cererea unor creditori, precum Ex-Stone, care împreună cu alți creditori aveau de recuperat de la Cariera Micăuţi o datorie de peste 54 milioane lei, confirmată şi de prima instanță.
De notat că la începutul acestui an Cariera Micăuți era controlată de controlată de familia Sarî prin intermediul unei companii din Canada, Ontario Inc, 2.329.083, care deţinea circa 75% din acţiuni.
Din cauza datoriilor uriașe, la începtul acestui an familia Sarî a fost nevoită să vândă Cariera Micăuţi, mai exact cota majoritară de acţiuni, unor firme afiliate la doi deputați democrați.
Insolvența și vânzarea companiei
Potrivit unor surse pentru a grăbi semnarea tranzacţiei, o formă de presiune ar fi fost procedura de insolvenţă iniţiată față de Cariera Micăuți de Serviciul Fiscal de Stat pentru restanțe față de Bugetul Public Național de 9,36 milioane lei, din care 5,38 milioane lei - plăti de bază şi 4,08 milioane lei - majorări de întârziere și amenzi.
Pe 18 februarie 2019, instanţa a admis cererea depusă de Fisc și a instituit perioada de observație, care poate dura cel mult 60 de zile lucrătoare de la data admiterii cererii introductive spre examinare, cu posibilitatea de majorare cu 15 zile lucrătoare. În scurt timp, pe 13 martie 2019, Cariera Micăuți a achitat integral plățile de bază restante față de Bugetul Public Național.
Coincidenţă sau nu, dar între 11 şi 15 martie 2019, în cadrul a două tranzacţii înregistrate în afara pieței reglementate sau MTF au fost vândute două pachete de acţiuni de la SA Cariera Micăuţi: unul de 5,34% la preţul de 2,32 milioane lei, iar al doilea de 75% - la preţul de 2,88 milioane lei, arată datele CNPF.
Astfel pentru o acţiune din pachetul de 75% controlat de familia Sarî s-a plătit un preţ de 11 ori mai mic, decât cel achitat pentru o acţiune din pachetul minoritar de 5,34%.
Preţul total achitat coincidea practic cu datoria Carierei Micăuţi faţă de bugetul public naţional. Potrivit unor surse, noul acţionar majoritar este firma Dairpin SRL, la care Ruslan Alass deţine 60%, iar restul de 40% - familiei Ţugulea (Dorel, Elena şi Doriana).
În perioada cât se analiza cererea de insolvenţă depusă de Fisc, au depus cereri de alăturare la ea şi alţi debitori, inclusiv firma Ex-Stone, care pe 13 martie 2019 avea de recuperat de la Cariera Micăuţi o datorie de 38,2 milioane lei, confirmată şi de administraţia societăţii.
Concomitent au depus cereri și firme afiliate foștilor și actualilor proprietari. Așa că lupta în instanțe pentru controlul asupra Carierei Micăuți va continua. Or datoriile acumulate de fosta administrație sunt foarte mari.