Expert: Integrarea în UE poate fi impulsionată prin proiecte europene
Integrarea europeană a Republicii Moldova poate fi impulsionată prin, cu și datorită proiectelor realizate cu susținerea UE. Opinia aparține directorului Institutului de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor, IDEP-Moldova, Iurie Calestru. Potrivit lui, perioadele de preaderare nu sunt doar etape birocratice, ci ferestre de lansare pentru transformări majore.

Iurie Calestru a declarat pentru IPN că, în calitate de stat-candidat, Moldova beneficiază de un șir de oportunități, transmite Știri.md.
Una dintre ele este accesul accelerat la know-how și mentori din state membre - experți europeni în reforme instituționale, combaterea corupției, modernizarea administrației. O altă oportunitate o reprezintă finanțările dedicate. Este vorba despre schema IPA - Instrumentul de Asistență pentru Preaderare, care va fi disponibil după 2027. În cadrul acestuia se oferă asistență nerambursabilă pentru proiecte-pilot, studii de fezabilitate și infrastructură „de ultimă generație”.
Printre oportunități se numără parteneriatele structurate, care reprezintă grupuri de lucru mixte UE-Republica Moldova pentru domenii strategice, cum ar fi energie, transport etc. Un alt avantaj este screeningul legislativ, acesta fiind o șansă de a alinia normele interne cu acquisul comunitar înainte de aderare efectivă, evitând blocajele post-aderare.
„Aceste oportunități accelerează ritmul reformelor și consolidează coeziunea socială: proiecte care altminteri s-ar fi derulat în trei-patru ani pot fi lansate imediat, inclusiv prin granturi-pilot de câteva milioane de euro, cofinanțate ulterior din fonduri europene mai mar”, a notat expertul IDEP.
Referindu-se la fondurile de preaderare, Iurie Calestru a precizat că acestea sunt mecanisme financiare prin care UE sprijină țările candidate sau potențial candidate să își îndeplinească angajamentele de aderare. Este vorba despre granturi pentru coeziune socio-economică și politică de vecinătate, ajutor pentru dezvoltarea capacităților administrative și statul de drept, precum și sprijin pentru dezvoltarea competițiilor regionale.
La ele pot aplica autorități centrale și locale pentru modernizarea serviciilor publice, infrastructură locală, mediu. Eligibile sunt și agențiile de dezvoltare regională și intercomunitare, care pot aplica pentru finanțarea proiectelor comune transfrontaliere în infrastructură energetică, transport etc. De asemenea, la fondurile de preaderare pot aplica și organizațiile non-guvernamentale pentru desfășurarea campaniilor de informare sau pentru monitorizarea reformelor. Prin programe dedicate, cum ar fi digitalizare, eco-inovație, instrumente fintech, pot aplica întreprinderile mici și mijlocii.
Întrebat cum ar putea fi informați cât mai mulți potențiali beneficiari despre oportunitățile perioadei de preaderare, Iurie Calestru a spus că soluția-cheie este comunicarea pro-activă, cu mai multe canale. Aici sunt oportune conferințele, forumurile, discuțiile regionale, inclusiv prin organizarea sesiunilor tematice, la care să participe experți și beneficiarii care deja implementează proiecte, prezentând rezultate concrete. De asemenea, nu trebuie neglijate platformele online, prin care să fie prezentate materiale informative despre cum se întocmește o cerere de finanțare, criterii de eligibilitate, exemple de bune practici.