Drama moldovenilor minori. 60.000 de persoane care au rămas fără cetăţenia română
Problema persoanelor care au obținut cetățenia română odată cu părinții, fiind minori, ia amploare. Dețin de ani buni certificat de naștere românesc, cod numeric personal și pașaport românesc, însă toate acestea, potrivit autorităților române, nu constituie dovada cetățeniei – dat fiind faptul că numele lor nu figurează în certificatul de cetățenie al părinților.
Toate necazurile au început în 2015. „Până în 2015, Legea cetățeniei a fost interpretată într-un fel, iar după aceea altfel. Articolul se referă la acordul părinților ca minorii să aibă și ei cetățenie romană”, a declarat președintele Acțiunii 2012, George Simion, pentru ziare.com.
Problema a apărut când la art. 11 al Legii cetățeniei s-a adăugat un alineat care în loc să ajute a încurcat și mai mult lucrurile, dând naștere interpretărilor.
Prin urmare, tinerii care au acum nevoie de reînnoirea actelor sunt pasați de la o instituție la alta.
Drama cea mai mare o trăiesc moldovenii care locuiesc peste hotare, și-au perfecționat reședința în calitate de cetățean român, iar acum s-au pomenit că nu își mai pot prelungi valabilitatea actelor românești pentru că, de fapt, … nu au cetățenia română. Deși nu există cifre oficiale privind numărul cetățenilor aflați în această situație, președintele „Uniunii românilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa”, Gheorghe Viță, susține că ar fi vorba de circa 60 de mii de persoane care au rămas fără cetăţenia obţinută până la majorat, odată cu părinţii, scrie 10tv.md.
Basarabenii minori își pierd cetățenia română
România nu a găsit încă o soluție pentru moldovenii care nu își pot reînnoi actele românești și își „pierd” cetățenia dobândită în perioada în care erau minori. În cadrul unei conferințe de presă, susținută la Chișinău, împreună cu premierul Pavel Filip, Mihai Tudose a fost întrebat dacă autoritățile române au găsit vreo soluție la problema basarabenilor cu cetățenie română. Premierul român a fost foarte scurt în declarații la acest capitol, menționând doar că miniștrii de interne ai ambelor state, atât a Republicii Moldova, cât și a României, vor avea în curând o întâlnire și că „trebuie să găsească o soluție”.
Uniunea românilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, în persoana preşedintelui organizaţiei, Gheorghe Viţă, a susţinut la 26 iulie o conferinţă de presă în care a atenţionat asupra problemei „pierderii cetăţeniei române de către persoanele care au dobândit-o odată cu părinţii, fiind minori”.
Făcând trimitere la datele Direcţiei Generale de Paşapoarte din România, Gheorghe Viţă a afirmat că în prezent sunt peste 60 de mii de persoane care au rămas fără cetăţenia obţinută până la majorat, odată cu părinţii.
Viţă a declarat că prin această decizie „se încalcă Convenţia ONU cu privire la protecţia dreptului copilului, Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, dreptul la cetăţenia europeană a copilului împreună cu părintele cetăţean european”. Sursa citată a anunţat că a expediat o scrisoare preşedintelui României, Klaus Iohannis, în care solicită ajutor la soluţionarea acestei probleme.
Totodată, acesta a prezentat şi copia unui răspuns la o petiţie adresată în acest sens pe numele Direcţiei Generale de Paşapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al României. Prezentându-se mai multe argumente bazate pe legislaţie, în răspunsul instituţiei de la Bucureşti se concluzionează că „transcrierea certificatului de naştere nu face dovada dobândirii calităţii de cetăţean român” şi „simpla dobândire a cetăţeniei române numai de către unul dintre părinţii minorului nu atrage implicit şi dobândirea cetăţeniei române de către copiii acestuia”.
Gheorghe Viţă a menţionat că organizaţia pe care o conduce va continua procesul de reglementare a situaţiei create, revendicând drepturile persoanelor care au pierdut cetăţenia română obţinută odată cu părinţii şi a spus că este susţinută în acest sens de Mişcarea Unionistă „Sfatul Ţării-2”. În acelaşi timp, Viţă a subliniat că Uniunea românilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa este gata să acorde asistenţă juridică gratuită cetăţenilor care vor să-şi apere în instanţă drepturile privind obţinerea cetăţeniei române.
Discuțiile continuă
Problema basarabenilor care își pierd cetățenia română se încearcă a fi rezolvată pe cale legală. Subiectul a fost adus în discuție în luna februarie în cadrul Parlamentului României, în principal, de basarabeanul Constantin Codreanu, deputat în Parlamentul României.
Pe lângă calitatea de deputat, în noul Parlament, Constantin Codreanu a reușit să obțină și funcția de președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, o pârghie importantă în discuțiile cu ceilalți oficiali ai statului român. De la bun început acesta și-a convins colegii săi din Comisie de necesitatea soluționării dramei în care s-au pomenit mii de cetățeni români care, peste noapte, se trezesc non-cetățeni ai statului român.
La 24 iulie curent, deputatul PMP, Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, i-a adresat o scrisoare Prim-ministrului României, Mihai Tudose, cerând adoptarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, care să rezolve problema zecilor de mii de tineri cetățeni români care sunt tratați abuziv drept ”non-cetățeni” de către reprezentanții unor autorități române.
„Există la ora actuală un număr foarte mare de cetățeni români care s-au pomenit în situația de ”non-cetățeni”, chiar dacă dețin acte de identitate românești (pașapoarte) confirmatoare a deținerii cetățeniei române. Potrivit unor estimări, numărul cetățenilor români ajunși peste noapte ”non-cetățeni” s-ar ridica la câteva zeci de mii, deci putem vorbi despre o categorie întreagă de concetățeni ai noștri care s-au pomenit, în mod absurd, într-o asemenea situație. Este vorba, în principal, de persoane minore sau majore care provin din Republica Moldova și Ucraina și care, la momentul redobândirii cetățeniei române, potrivit legii, de către părinții lor erau minori au primit cetățenia română ope legis”, menționează deputatul în scrisoare.
În acest context, deputatul PMP a solicitat prim-ministrului României să introducă pe ordinea de zi a ședinței Guvernului României adoptarea unei Ordonanțe de Urgență a Executivului român.
„Vă adresez respectuos rugămintea de a uza de dreptul dumneavoastră legal de inițiativă și să introduceți pe ordinea de zi a unei cât mai apropiate ședințe a Guvernului României adoptarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului care să preia integral textul proiectului de lege pentru modificarea și completarea legii cetățeniei române. Adoptarea unei asemenea Ordonanțe ar însemna rezolvarea corectă a coliziunii juridice menționate mai sus, dar, ceea ce este cu mult mai important, ar pune capăt dramei prin care trec zeci de mii de concetățeni care s-au pomenit fără voia sau vina lor în situația ingrată și absurdă de non-cetățeni” , a conchis Constantin Codreanu.
Soluția – blocată la MAE și MAI
Contactat de 10TV, deputatul a comunicat că deocamdată nu are o reacție la scrisoarea adresată Cancelariei prim-ministrului Mihai Tudose. „Problema ar fi putut fi soluționată foarte simplu dacă exista suficientă bunăvoință din partea Ministerului Justiției chiar la începutul anului 2017. Pe 15 februarie, după numeroase întâlniri la Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării cu șefii și reprezentanții Autorității Naționale pentru Cetățenie, Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Direcției Generale Pașapoarte, Direcției pentru Evidența Pașapoartelor și Administrarea Bazelor de Date și alți factori implicați, am identificat soluția care consta în modificarea legii Cetățeniei române nr. 21/1991. De asemenea, această problemă a fost obiectul interpelărilor mele parlamentare. Din păcate, atitudinea a fost una de nepăsare și de dezinteres total. Doar amenințarea cu protestele a funcționat pentru a-i trezi din letargie. În acest moment, proiectul de lege elaborat la insistențele noastre de Ministerul Justiției așteaptă, în continuare, la peste 2 luni de publicare, aviz de la Ministerul Afacerilor Externe și de la Ministerul Afacerilor Interne. O adevărată bătaie de joc”, a afirmat deputatul Constantin Codreanu pentru 10TV.
Situația în care s-au pomenit mii de basarabeni este una dramatică, consecințele fiind din cele mai dure. „Avem oameni care rămân fără burse, oameni care își pierd locul de muncă, copii ce nu mai pot merge la școală, pacienți care nu pot continua tratamentul, persoane care nu își pot perfecta permise de ședere în alte state etc. Ba mai mult decât atât, apar situații în care persoanelor le sunt reținute total abuziv actul de identitate românesc la traversarea frontierei cu România„, a declarat deputatul.
Un cetățean român din Marea Britanie, cu certificat de naștere și certificat de căsătorie în care scrie ca este român, s-a văzut nevoit să abandoneze totul. „Este o situție tare absurdă, am lăsat în UK casa, munca, soția, de asemenea, copilul, grădinița, ș.a.m.d… Foarte rău este și ceea că feciorul meu de 4 anișori deține și el ‘cetățenia’ deoarece a obținut-o în baza mea. Odată ce-i expira pașaportul lui, se primește că-i expira și lui cetățenia„, s-a plâns acesta.
Cazul Anișoarei Popovici este unul dintre cele mai triste. Aceasta a dobândit cetățenia când era copil, în baza cetățeniei tatălui său, iar în 2011 și-a început studiile la Milano cu pașaportul românesc. În vara anului 2016 aceasta a vrut să-și reînnoiască pașaportul, a așteptat 3 luni, ulterior i s-a răspuns că nu este cetățean român. I-au afirmat că actele i-au fost eliberate eronat și tot ce a acumulat în 5 ani, prezentându-se ca cetățean român, a pierdut. A pierdut locul de muncă, pentru că banca la care activa era englezo-japoneză și i s-a zis că nu pot angaja extracomunitari. Aflați povestea Anișoarei privind emisiunea Sfatul Țării de la 10TV, din luna februarie a acestui an.
Petiție, protest sau Ordonanță de urgență
Scrisoarea adresată Cancelariei prim-ministrului român a fost prezentată sub forma unei petiții online, care a strâns peste 500 de semnături (puteți semna aici). „Lacunele și interpretările subiective privind Legea cetățeniei nr. 21/1991 și a Legii cu privire la actele de stare civilă nr. 119/1996 reprezintă o încălcare gravă a dreptului la cetățenie română a propriilor cetățeni. Condamnăm neprofesionalismul instituțiilor abilitate în domeniu și tergiversarea cu rea credință a soluționării acestei chestiuni. Considerând problema cetățeniei de importanță națională, cerem insistent implicarea primului ministru și aparatului guvernului pentru soluționarea ei în regim de urgență”, a afirmat un semnatar al petiției.
Nu se știe când va fi clarificată problema cetățeniilor, dar Constantin Codreanu insistă ca aceasta să fie soluționată cât mai repede posibil, altfel autoritățile române se vor alege cu un protest.
„Insistăm ca ea să fie soluționată cât mai repede posibil. Există o singură cale – Ordonanță de Urgență dată de Guvernul României. Altfel, putem vorbi de alte câteva luni de așteptare dacă se va merge pe calea trecerii proiectului de lege prin Parlament. Asta cerem și în scrisoarea adresată premierului Tudose, și în petiția online. Dacă nu vom fi auziți acum, voi ieși la protest!”, a conchis deputatul.