main logo
2439

Două cămine studențești din Chișinău vor fi renovate capital

Două cămine studențești din municipiul Chișinău vor fi renovate capital. Unul aparține Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, iar altul - Universității de Stat din Moldova. Acțiunile date sunt prevăzute în amendamentul la Acordul de finanțare (Proiectul Învățământul Superior), aprobat ieri în ședința Guvernului.

Două cămine studențești din Chișinău vor fi renovate capitalFoto: Imagine simbol

„Vom renova capital un cămin la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și unul la Universitatea de Stat din Moldova. Iar pentru a putea atrage mai mulți studenți străini și a consolida capacitățile financiare ale universităților noastre vom susține eforturile de internaționalizare a instituțiilor de învățământ superior. Vom da prioritate specialităților cu profil pedagogic, inginerești, tehnologiilor informaționale, medicinei veterinare. Principalii beneficiari ai acestor investiții vor fi patru universități mari din Chișinău”, a declarat ministrul  Educației și cercetării, Dan Perciun, transmite Știri.md.

Mai concret, va fi asigurată acreditarea a 16 programe în limba engleză, consolidarea cunoștințelor de limbă engleză pentru 300 de cadre didactice, elaborarea suportului curricular și a materialelor didactice în conformitate cu standardele internaționale, consolidarea capacităților instituțiilor de învățământ superior care oferă programe internaționale. 

De menționat că proiectul „Învățământul Superior din Moldova” este implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială în perioada 2020-2025, având o valoare totală de peste 35.000 de euro. În cadrul proiectului, șapte instituții de învățământ superior și șase colegii pedagogice beneficiază de modernizări ale infrastructurii instituțiilor și ale programelor de studii conform cerințelor pieței muncii.

Totodată, aproape 3.000 de manageri și profesori universitari au fost instruiți în a elabora Curriculumul, a monitoriza și asigura calitatea, a evalua calificările în învățământul superior.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, printre rezultatele implementării proiectului se numără și elaborarea a peste 300 de standarde de calificare pentru programele de licență, masterat și doctorat în 18 domenii de studii, precum și digitalizarea registrelor diplomelor emise de instituțiile de învățământ superior în perioada 1992-2008, un volum de aproximativ 270.000 de înregistrări, care va oferi un instrument eficient de verificare și validare a documentarelor de studii.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării