main logo
687

Dosarul transfuziilor de sânge: Ce spune Ministerul Sănătății

Responsabili de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pe domeniul transfuziei sângelui conlucrează cu ancheta după reținerea directoarei Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Svetlana Cebotari, și a juristului instituției, suspectați că au trucat licitații de transfuzie a sângelui.

Dosarul transfuziilor de sânge: Ce spune Ministerul SănătățiiFoto: IPN

Declarații în acest sens a făcut astăzi Denis Cernelea, secretar de stat la ministerul amintit, în cadrul unei conferințe de presă privind vaccinarea anti-COVID-19, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Șefa Centrului Național de Transfuzie a Sângelui și juristul instituției, precum și un vicedirector al Agenției Achiziții Publice, au fost reținuți de Procuratura Anticorupție. 

Cei trei responsabili sunt bănuiți de abuz în serviciu prin trucarea licitațiilor în domeniul transfuziei sângelui.

Concomitent, Procuratura Anticorupție a inițiat o urmărire penală suplimentară în privința unui agent economic pentru tentativă de escrocherie. 

Cu participarea conducerii CNTS, acesta ar fi organizat instalarea unui aparat de plasmafereză în incinta Spitalului municipal din Bălți, care urma a fi finanțat din fonduri externe.

În realitate însă, fără a fi importat, respectivul utilaj medical a fost preluat de la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării