main logo
5543

Donțu pierde la CSJ: Recursurile înaintate de edil, inadmisibile

Primarul orașului Căușeni, Anatolie Donțu, pierde procesul împotriva Autorității Naționale de Integritate (ANI). Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție (CSJ), format din Stela Procopciuc, Diana Stănilă și Ion Malanciuc, declară inadmisibile recursurile înaintate de Anatolie Donțu și avocatul acestuia, Viorica Gladun.

Donțu pierde la CSJ: Recursurile înaintate de edil, inadmisibileImagine simbol

În iulie 2022, Donțu a dat în judecată ANI, care a constatat că edilul din Căușeni a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, semnând contracte de arendă cu o firmă condusă de unchiul său, transmite Știri.md. cu referire la Realitatea.md.

„După constatarea faptului că reclamantul nu a declarat în termenul legal conflictele de interese în care se afla, nu a soluționat conflictele de interese reale conform prevederilor legale și, totodată, a încheiat contractele cu SRL „Simdomita” al cărui administrator în perioada încheierii contractelor era unchiul său, în temeiul art. 23 alin. (6) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale, inspectorul de integritate just a dispus decăderea reclamantului din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția altor funcții electorale, pe o perioadă de 3 ani.

La 23 decembrie 2022, Donțu Anatolie, prin intermediul avocatului Gladun Viorica, a depus recursul nemotivat împotriva hotărârii din 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Chişinău. La 07 martie 2023, a depus recursul motivat, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii contestate, cu pronunţarea unei noi decizii de admitere integrală a acţiunii. La 13 martie 2023, recurentul a înregistrat un recurs motivat, solicitând casarea hotărârii din 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Chişinău, cu pronunţarea unei noi decizii de admitere integrală a acţiunii. Iar la 09 octombrie 2023, Donțu Anatolie a depus o cerere prin care a prezentat argumente suplimentare în susținerea recursului, formulând aceleași cerințe (…)”, se arată în decizia CSJ.

Donțu nu a fost deacord cu constatările inspectorului de integritate, motivând prin faptul că, în procedura cererii ofertelor de prețuri, compania „Simdomita” a oferit cel mai bun preț pentru unele lucrări.

„Agentul economic numit este unicul din raionul Căușeni care are în parcul auto utilaj pentru construcții de drumuri (autogreider de dimensiuni mici) pentru care SA „Drumuri Căușeni” a solicitat 640,73 lei/oră, în comparație cu SRL „Simdomita” care a oferit 500 lei/oră pentru autogreider de dimensiuni mari, unitate auto pe care SA „Drumuri Căușeni” nici nu îl are în posesie.

Aceste tranzacții economice nu au prejudiciat autoritatea publică locală, ci mai mult, s-au economisit mijloace financiare, ceea ce reprezintă o gestionare eficientă a finanțelor publice locale planificate în buget și lipsa de consecințe prejudiciabile la nivel local. Ca urmare a încheierii contractelor de antrepriză și de achiziții publice, plângeri din partea altor agenți economici, nu au parvenit”, motiva Donțu în cererea sa.

Decizia Curții Supreme de Justiție este irevocabilă.

Știri.md amintește că liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău, a anunțat că, la Căușeni, Curtea de Apel a obligat Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale să valideze mandatul de primar al lui Anatol Donțu.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării