main logo
1790

Domulgeni găzduiește Festivalul Turistic Național al Tradițiilor de Duminica Mare

Pe 8 iunie, satul Domulgeni din raionul Florești va reuni turiști, meșteri populari și iubitori ai valorilor tradiționale în cadrul Festivalului Turistic Național al Tradițiilor – un eveniment dedicat autenticității, obiceiurilor strămoșești și ospitalității rurale.

Domulgeni găzduiește Festivalul Turistic al Tradițiilor de Duminica MareColaj: Știri.md

Organizat anual de Duminica Mare, considerată cea mai importantă sărbătoare a verii, festivalul transformă localitatea într-un veritabil traseu turistic, unde tradiția prinde viață la fiecare pas: frunzar la porți, pelin și corovatic pe podele, și gospodării împodobite ca odinioară, transmite Știri.md cu referire la observatorul.md

Între orele 12:00 și 13:00, vizitatorii vor fi întâmpinați de ghizi-copii care îi vor conduce prin gospodării tradiționale, ateliere ale meșterilor, casa-muzeu și Biserica „Sf. Nicolae”.

Una dintre atracțiile principale ale evenimentului este Ograda Țăranească, unde gospodinele vor pregăti bucate tradiționale – de la mămăliguță cu brânză, la plăcinte și turte cu mac – toate oferite spre degustare în cadrul Târgului Gastronomic, însoțite de povești locale și băuturi răcoritoare.

Festivalul va reuni și peste 30 de meșteri populari în zona Târgului Meșteșugarilor, care vor susține ateliere interactive de țesut, brodat, olărit, sculptură în lemn și prelucrare de produse alimentare tradiționale. Vizitatorii vor putea cumpăra suveniruri și obiecte lucrate manual, ca amintiri autentice ale unei zile speciale.

Pe scena festivalului, ansambluri din raionul Florești vor readuce la viață ritualuri vechi în cadrul spectacolului etnofolcloric „Tradiții de la Paști până la Rusalii”, urmat, spre seară, de un spectacol de dans popular interactiv „La Joc în Sat”, deschis tuturor celor care vor să prindă ritmul horei moldovenești.

Deschiderea oficială este programată la ora 14:00, în centrul satului, pe malul râului Răut. Accesul este liber.

Evenimentul este organizat de Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural din Moldova și Primăria satului Domulgeni, cu sprijinul Direcției Turism, Tineret și Sport Florești, Ministerului Agriculturii, Ministerului Culturii, Agenției de Investiții și al Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID.

Festivalul promite o experiență autentică, în care trecutul se împletește armonios cu prezentul, iar tradițiile moldovenești sunt puse în valoare în cel mai viu mod posibil.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării