main logo
2218

Doi medici din Moldova, obligați să întoarcă statului circa 500.000 de lei

Încă doi medici au pierdut procesele cu Ministerul Sănătății și vor trebui să restituie câte 230.000 de lei pentru că au studiat la buget, dar au refuzat să se angajeze conform repartizărilor pe un termen minim de 3 ani.

Doi medici din Moldova, obligați să întoarcă statului 500.000 de lei

O.B. a studiat la buget și și-a făcut rezidențiatul la specializarea medicină de familie. Din materialele instanței reiese că tânăra ar fi urmat să se angajeze în cadrul Centrului Național de Sănătate Publică, un domeniu în care angajații sunt plătiți cel mai prost, transmite Știri.md cu referire la Sănătateinfo.md.

Apărarea nu a argumentat de ce tânăra nu a mers să se angajeze și ce a făcut după studii. Absolventa a pierdut procesul în toate cele trei instanțe. 

Mai întâi Ministerul Sănătății a calculat că ea trebuie să întoarcă statului pentru instruire 235.000 de lei, apoi autoritatea și-a concretizat pretențiile, diminuând suma la 218.000 de lei. 

Pe 4 decembrie Curtea Supremă de Justiție a emis o încheiere irevocabilă prin care a fost respins recursul depus de apărare la Curtea de Apel. 

Avocatul tinerei a încercat să demonstreze că i se încalcă drepturile fundamentale prevăzute în articolul 6 din Convenția CEDO – dreptul la un proces echitabil, clienta neștiind despre procesul intentat. În final, tânăra va trebui să restituie pentru instruirea sa 218.000 de lei.

Al doilea absolvent la Medicină care a pierdut procesul este N.C., medic imagist care ar fi trebuit să activeze cel puțin trei ani la Spitalul Raional Cantemir. 

În cazul lui, Ministerul Sănătății a solicitat mai întâi 230.000 de lei pentru instruire, apoi autoritatea și-a concretizat pretențiile și a mărit suma la 244.000 de lei. 

Și el a piedut procesul deși avocații lui au încercat să convingă instanța că sumele cu care operează Ministerul Sănătății trebuie analizate cu atenție, mai ales că autoritatea care a acționat tinerii în instanță nici nu este parte a contractului. 

Mai mult, sumele pe care autoritatea le cere de la absolvent au fost calculate de către USMF „Nicolae Testemițanu” după intentarea procesului. Și s-a întâmplat așa pentru că contractul pe care l-au semnat tinerii care au ales să studieze medicina nu aveau idee cât ar trebui să restituie statului dacă nu respectă prevederile contractului, or nicio sumă nu era indicată la momentul semnării. 

Mai mulți tineri au încercat să explice în instanță că atunci când și-au asumat acele angajamente nu au realizat că este vorba despre sume atât de mari. Niciun argument n-a fost suficient să le aducă câștigul în instanță. La fel și în cazul lui N.C. - încheierea CSJ din 27 noiembrie este irevocabilă. 

Amintim că anterior responsabilii din domeniul Sănătății au declarat public că încearcă să soluționeze pe cale amiabilă cazurile care îi vizează pe absolvenții la medicină, însă aceste declarații nu corespund realității. 

Anterior, Sănătate INFO a relatat despre alte cazuri în care Ministerul Sănătății insista să primească despăgubiri inclusiv de la un medic care în cele din urmă s-a angajat acolo unde a fost repartizat. 

Procesul contra rezidenților care nu s-au angajat conform repartizărilor a început în 2017, când ex-ministra Ruxanda Glavan, acum membră în Comisia pentru sănătate a Parlamentului, a decis acționarea în judecată a aproximativ 100 de tineri. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării