Dezvăluirile unei femei măritate cu un musulman: Dacă nu fugeam, muream
O femeie din Republica Moldova a povestit în cadrul unei emisiuni despre coșmarul trăit în căsătoria cu un bărbat de religie musulmană. Aceasta spune că bărbatul îi controla fiecare mișcare, o amenința cu moartea, era foarte gelos și nu-i permitea să iasă din casă sau să vorbească cu familia.

În cadrul proiectului „Femeile nu tac”, Diana, originară din Cimișlia, povestește că a trăit timp de mulți ani un adevărat coșmar, transmite Știri.md.
Copilăria ei a fost și frumoasă, dar și mai puțin frumoasă. Diana provine dintr-o familie de gospodari. Inițial totul era bine, până în momentul în care tatăl său a devenit dependent de alcool. „Atunci au început bătăile, certurile. Eram prin clasa a șasea. (…) El o bătea și cu mâinile, și cu picioarele, o târâia de păr, au fost momente în care lua cuțitul și voia să o omoare”, își amintește ea.
Diana a absolvit liceul, însă nu a susținut examenele de Bacalaureat și nu are o diplomă. Ea a ales să muncească, pentru a se întreține pe sine, dar și pentru a-și ajuta mama. „Îmi pare rău acum că nu am diplomă. Nu am mers la universitate pentru că nu am avut posibilitatea”, mărturisește ea.
Diana a plecat în Italia, în orașul Torino, la o prietenă. Ea nu intenționa să rămână în Italia pentru mult timp, dar, la un moment dat, a decis să se stabilească acolo.
„Făceam curățenie prin case. Am stat trei luni la prietena mea, iar după am închiriat un apartament unde stăteam cu câteva fete din Moldova și România. Trimiteam bani și acasă. Atunci deja am început să înțeleg limba, îmi plăcea Italia și am decis să rămân acolo”, povestește Diana.
După jumătate de an de muncă, Diana l-a cunoscut pe fostul său soț.
„Eu am mers la cumpărături cu prietena mea, el era pe drum. Eu când am ieșit din bloc, el ne-a văzut. Eram atunci cu părul lung, pe tocuri, frumoasă și el se uita lung la mine. A intrat în discuții cu noi, ne-a făcut complimente și ne-a invitat la o cafea. Mi-a cerut numărul, dar eu i-am zis că nu am cartelă și el a mers și mi-a cumpărat o cartelă”, își amintește Diana.
La început el i se părea insistent, lucru care îi displăcea Dianei. Totuși a acceptat invitația la o cafea, cu speranța că apoi o va lăsa în pace.
Diana avea 18 ani, iar bărbatul avea în jur de 40 de ani, chiar dacă el i-a spus că are 27 de ani.
„Am aflat că el mă mințea când deja eram căsătoriți. Mereu când îl întrebam câți ani are, el zicea că nu contează. Odată i-am luat actele, m-am uitat și am aflat. Când i-am zis că am aflat, el a spus că vârsta nu contează. El era musulman, arăta bine, juca fotbal, se îmbrăca frumos”, povestește femeia.
Relația lor nu a durat mult timp până a se căsători. Ea nu cunoștea aproape nimic despre cel cu care urma să se mărite.
Într-o zi, bărbatul i-a spus tinerei că vor ieși împreună la cină în oraș, însă acesta a dus-o la el acasă și a forțat-o să întrețină relații sexuale.
„Eu puțin m-am speriat atunci. Mi-a spus cu totul altfel, dar m-a dus la el acasă. Prietena mea mă suna încontinuu și el i-a închis. Atunci a zis că nu voi mai vorbi cu prietena mea din acea zi. A zis că voi fi doar a lui”, povestește Diana.
Chiar dacă era foarte speriată, Diana nu putea face nimic, pentru că el se afla mereu în spate și îi urmărea fiecare mișcare.
O perioadă, până în momentul în care Diana a aflat că este însărcinată, bărbatul nu a mers la muncă. Când a primit vestea, el era foarte fericit, zicându-i: „Eu ți-am spus că vei fi soția mea”.
Bărbatul provenea dintr-o familie bogată, zice Diana: „Erau prin Parlament, aveau vile, mulți bani”.
După ce s-au căsătorit, Diana a aflat că soțul său, de fapt, a mai fost însurat o dată - cu o musulmană.
„El a spus că ea i-a făcut vrăji și, ca să se răzbune pe ea, el a dus-o în deșert, a legat-o de copac și a lăsat-o să o muște țânțarii. Când a venit înapoi, ea era toată umflată și plină de arsuri de la soare”, povestește Diana.
Bărbatul a amenințat-o și pe ea că, dacă îl va părăsi, nu va mai avea liniște în viață.
„El mi-a zis că, dacă voi pleca de la el, eu nu voi mai fi în viață. Îmi era frică de el, mă temeam că, dacă plec de la el, eu nu voi scăpa de el. Deja mă gândeam să sar de la etaj. Ori așa, ori așa, eu vedeam moartea cu el”, își amintește Diana.
Acesta o ținea închisă în casă și nu-i permitea să vorbească cu mama ei.
Bărbatul i-a propus Dianei să accepte religia islamică și i-a dat să citească Coranul. Totuși, femeia nu a ajuns la acest moment.
Cu toate astea, el nu-i permitea Dianei să poarte fuste scurte, maiouri sau bluze decoltate etc.
„El mi-a povestit cum bărbații musulmani se comportă cu femeile lor, cum trebuie să se comporte soția unui musulman. Când eu încercam să-i explic că eu nu sunt ca acele femei, el era agresiv și mă putea lovi. El nu accepta alt adevăr decât al lui”, povestește Diana.
Soțul său o înșela foarte des. Când ea a revenit din Moldova, a găsit în locuința și mașina lor lucruri intime pe care ei, de obicei, nu le foloseau.
Într-o zi, vorbind la telefon cu verișorul ei, fiind însărcinată în luna a opta, soțul a lovit-o cu pumnul.
După un incident în care bărbatul a fost cât pe ce să o omoare, Diana a încheiat definitiv relația cu el.
„El m-a apucat atunci de gât, mă târâia prin ograda casei, a pregătit și un cuțit de bucătărie. Am scăpat atunci și copilul din mâini, eram încă însărcinată. A început să mă bată tare. În acel moment eu am scăpat, nici nu știu cum, am luat copilul în brațe și am început să fug. Am cerut telefon de la oamenii de pe stradă, că eu atunci nu aveam telefon. Am chemat Poliția și după asta noi am divorțat”, își amintește ea.
Ce a urmat și cum a decurs procesul de divorț aflați în continuare:
Video: Youtube/Prodan Adrian