main logo
5430

Detalii noi despre accidentul mortal de la Sângera: Fetița de 6 ani, externată

Fiica Valentinei Bivol, femeia de 30 de ani care a fost lovită mortal de o mașină condusă de o polițistă beată, a fost externată.

Detalii noi despre accidentul de la Sângera: Fetița de 6 ani, externată

Fetița de șase ani a fost externată la două zile după producerea tragediei, transmite Știri.md.

Despre aceasta a declarat avocatul părții vătămate. „Copilul doamnei decedate este externat, sora este internată în secția de terapie intensivă, în stare gravă, dar satisfăcătoare. Așteptăm concluzia medicilor, dar riscul persistă”, a spus avocatul.

Acesta a mai spus că femeia de 30 de ani se deplasa împreună cu fiica sa și sora regulamentar, pe trotuar.

„Au mers în vizită. A fost hramul localității, se deplasau spre rude, toate mergeau pe trotuar. Erau mai multe peroane, undeva șase sau șapte persoane, rude. Din câte cunosc, doamna era în stare de ebrietate și conducea cu viteză, dar a pierdut controlul și s-a izbit de un parapet din piatră care a salvat mai multe persoane de la deces, dar din nefericire a decedat doamna”, a spus avocatul.

Reamintim că polițista nu s-a prezentat în prima instanță care a avut loc azi, 30 august, la două zile după tragedia provocată.

Accidentul s-a produs în noaptea de 28 spre 29 august, în localitatea Sângera. În rezultatul accidentului o femeie de 30 de ani a murit la fața locului. 

În urma accidentului două fete minore, fiica victimei de 6 ani și sora sa de 17 ani au ajuns la spital.

Polițista beată, care a intrat cu mașina pe trotuar și a ucis o femeie, la Sângera este Felicia Guțu. Despre aceasta a publicat bloggerul Eugeniu Luchianiuc.

Șoferița a fost reținută pentru 72 de ore și suspendată din funcție. Aceasta riscă până la 10 ani de închisoare.

Astăzi, 30 august, a avut loc prima instanță de judecată, la care polițista a refuzat să se prezinte.

Cu toate acesta, avocatul șoferiței vinovate a declarat că aceasta își recunoaște vina și vrea să răspundă pentru fapta sa.

În urma tragediei, familia tinerei mămici ucise a deschis un cont de donații pentru a-l susține pe soțul Valentinei, Petru Bivol și fiica sa de șase ani care a fost rănită.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării